Social

Timișul rămâne în cod portocaliu de caniculă. Cei cu probleme se pot adresa centrelor de permanență

Timișul rămâne în cod portocaliu de caniculă, scăpând, cel puțin joi, de codul roșu instituit în alte județe din vestul României. Totuși, oamenilor li se cere să respecte mai multe reguli pentru a se proteja de căldura excesivă. Ei au la dispoziție și punctele de prim ajutor dar și centrele de permanență din tot județul.

În Timișoara sunt funcționale patru asemenea puncte de prim ajutor, deschise între orele 10 și 18: Oficiul Poștal nr. 1 – bd. Revoluției 1989 nr. 2; Opera Română Timișoara – Agenția de bilete,  strada Mărășești, nr. 2; Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. 1, pe strada 1 Decembrie nr. 90 și Piața Iosefin.

Subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu, a vizitat aceste centre.

”Așa cum era de așteptat, cel mai solicitat punct de prim ajutor este cel situat în zona centrală, respectiv lângă Opera Română Timișoara. Reamintesc, mai ales în această perioadă de caniculă și nu numai, de existența și funcționarea celor 47 de centre de permanență din județ care pot asigura un consult rapid la nevoie. Este o zi în care la bordul autoturismului indică 42 de grade celsius. Recomand respectarea regulilor minime de trecere prin aceste 3 zile de cod portocaliu de caniculă. Sănătatea este cea mai importantă!”, a spus Ionescu.

Lista celor 47 de centre de permanență poate fi găsită aici

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: canicula

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

O oră ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

3 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

6 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

6 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

7 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

8 ore ago