Social

Trupa NiL a liceului Nikolaus Lenau participă la un festival de teatru în Croația

Trupa de teatru NiL a liceului Nikolaus Lenau a fost invitată să participe la „Festivalul de limbă germană pentru elevi din Varaždin”, ediția a 18-a, care se va desfășura în perioada 2-5 iunie 2022 în Croația.

Festivalul, care este susținut de Asociația Ekult, își propune să promoveze și să popularizeze limba și cultura germană în spațiul croat. Prezența NiL la acest festival se face cu sprijinul Teatrului German de Stat Timișoara.

Din trupa NiL care merge la Varaždin fac parte elevii Cristoph Krämer, Sandra Calancea, Emma Parfenie, Alexia Bălășoiu, Marc Brown, Victor Țâra și Bernard Rudăreanu. Cei șapte sunt coordonați de Isolde Cobeț și Robert Bogdanov-Schein, actori ai Teatrului German de Stat Timișoara, care vor organiza și câteva ateliere de actorie cu participanții la festival, dar și cu elevii școlii din Varaždin.

Elevii NiL vor urca pe scena festivalului cu un spectacol intitulat „În teatrul se întâmplă ceva”, un sketch care parodiază viața în teatru, atât pe scenă, cât și în culise. Trupa de teatru NiL este trupa de teatru școlar a Liceului „Nikolaus Lenau” din Timișoara, care își desfășoară activitatea în colaborare cu Teatrul German de Stat. Trupa NiL a fost înfiinţată în 1996 de actorul TGST Christian Bormann, fiind formată din elevi ai liceului german din Timișoara.

În 1998 s-a constituit NiL-Junior pentru elevii din ciclul gimnazial, iar în 2008 a luat naştere şi trupa de teatru studenţesc After-NiL. În toți acești ani, trupele și-au prezentat spectacolele la numeroase festivaluri de teatru şcolar și de tineret din Germania, Ungaria, Croaţia şi România. O bună parte dintre membrii NiL, coordonați de actrița Isolde Cobeț, au continuat studiul actoriei, ajungând să joace pe scene din Timişoara, Bucureşti ori din Germania.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

5 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

8 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

12 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

13 ore ago