Trupa NiL a liceului Nikolaus Lenau participă la un festival de teatru în Croația

Trupa de teatru NiL a liceului Nikolaus Lenau a fost invitată să participe la „Festivalul de limbă germană pentru elevi din Varaždin”, ediția a 18-a, care se va desfășura în perioada 2-5 iunie 2022 în Croația.

Festivalul, care este susținut de Asociația Ekult, își propune să promoveze și să popularizeze limba și cultura germană în spațiul croat. Prezența NiL la acest festival se face cu sprijinul Teatrului German de Stat Timișoara.

Din trupa NiL care merge la Varaždin fac parte elevii Cristoph Krämer, Sandra Calancea, Emma Parfenie, Alexia Bălășoiu, Marc Brown, Victor Țâra și Bernard Rudăreanu. Cei șapte sunt coordonați de Isolde Cobeț și Robert Bogdanov-Schein, actori ai Teatrului German de Stat Timișoara, care vor organiza și câteva ateliere de actorie cu participanții la festival, dar și cu elevii școlii din Varaždin.

Elevii NiL vor urca pe scena festivalului cu un spectacol intitulat „În teatrul se întâmplă ceva”, un sketch care parodiază viața în teatru, atât pe scenă, cât și în culise. Trupa de teatru NiL este trupa de teatru școlar a Liceului „Nikolaus Lenau” din Timișoara, care își desfășoară activitatea în colaborare cu Teatrul German de Stat. Trupa NiL a fost înfiinţată în 1996 de actorul TGST Christian Bormann, fiind formată din elevi ai liceului german din Timișoara.

În 1998 s-a constituit NiL-Junior pentru elevii din ciclul gimnazial, iar în 2008 a luat naştere şi trupa de teatru studenţesc After-NiL. În toți acești ani, trupele și-au prezentat spectacolele la numeroase festivaluri de teatru şcolar și de tineret din Germania, Ungaria, Croaţia şi România. O bună parte dintre membrii NiL, coordonați de actrița Isolde Cobeț, au continuat studiul actoriei, ajungând să joace pe scene din Timişoara, Bucureşti ori din Germania.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultima deplasare a campionatului pentru Politehnica: vineri, la Zalău

Contează și ce impresie lași în urmă! Este o vorbă care se aplică perfect și Politehnicii, care și-a câștigat deja locul în liga secundă, dar care mai are două partide de disputat. Politehnica Timișoara va disputa mâine, vineri, 15 mai, ultimul joc pe teren străin la nivelul Ligii 3 după obținerea promovării matematice cu două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima deplasare a campionatului pentru Politehnica: vineri, la Zalău
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Ultimul om… Polițist, violator!! Se poate mai rău?

Din păcate există și astfel de oameni… Mai mult, care poartă haina statului și face de rușine instituția unde lucrează, dar și țara! Unul din oamenii care ar trebui să protejeze… violează!! La data de 14 mai 2026, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul om… Polițist, violator!! Se poate mai rău?

Economic vezi arhiva Economic

Activitate intensă pe șantierul Centurii Vest. A fost montată și o stație de betoane/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că pe Centura Vest constructorul a început mobilizarea utilajelor și echipamentelor necesare execuției și a demarat activitatea de aprovizionare în șantier cu materialele necesare pentru primele etape ale construcției noului drum, ordinul de începere al lucrărilor fiind emis pentru ziua de 14 mai. Efectiv, pe teren e activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Activitate intensă pe șantierul Centurii Vest. A fost montată și o stație de betoane/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Din păcate există și astfel de oameni… Mai mult, care poartă haina statului și face de rușine instituția unde lucrează, dar și țara! Unul din oamenii care ar trebui să protejeze… violează!! La data de 14 mai 2026, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul om… Polițist, violator!! Se poate mai rău?
Cele 25 de noi microbuze cumpărate de Consiliul Județean Timiș cu bani de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) au fost predate joi beneficiarilor. Mijloacele de transport cu motorizare hibridă au fost preluate de reprezentanții a 22 de primării din județ și de trei dintre școlile speciale aflate în subordinea CJT. Noile microbuze vin după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile microbuze hibrid luate de CJ Timiș cu bani de la AFM au fost predate primăriilor/Foto
La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Continuă lucrările de reabilitare la Podul Iuliu Maniu (Podul Muncii), iar începând de luni, 18 mai, circulația în zonă va fi reorganizată, astfel încât să fie menținut accesul și preluate fluxurile de trafic deviate de șantier. Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a Podul Muncii continuă. Începând de luni, 18 mai, circulația în zonă va fi reconfigurată
Reprezentanții Primăriei Buziaș și cei ai ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Lucrări de modernizare și dotare în scopul îmbunătățirii mediului educațional – Școala Bacova, Oraș Buziaș”. Valoarea totală a proiectului este de peste 11, 7 milioane de lei. Contractul vizează modernizarea clădirii școlii și a anexelor, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala din Bacova – Buziaş se modernizează pe bani europeni
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că pe Centura Vest constructorul a început mobilizarea utilajelor și echipamentelor necesare execuției și a demarat activitatea de aprovizionare în șantier cu materialele necesare pentru primele etape ale construcției noului drum, ordinul de începere al lucrărilor fiind emis pentru ziua de 14 mai. Efectiv, pe teren e activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Activitate intensă pe șantierul Centurii Vest. A fost montată și o stație de betoane/Foto
La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc o nouă ediție a ”Master your choices” – săptămâna programelor de studii universitare. Acțiunea e programată din 25 până în 29 mai. Cei interesați de căutarea unei noi provocări și se întreabă „Ce master mi se potrivește?”, răspunsul îl vor găsi în programul săptămânii dedicate unui viitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT organizează o nouă ediție a „Master your choices”, săptămâna programelor de studii universitare de masterat
Prețul ridicat este principalul factor care pune românii pe gânduri atunci când doresc să cumpere o nouă locuință. Deși visează la o locuință mai bună, în special în materie de spațiu sau zonă, cumpărătorii se tem că sumele pe care trebuie să le achite nu reflectă valoarea reală a proprietăților, arată rezultatele unui sondaj realizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cumpărătorii ar dori o locuință nouă, într-o zonă bună, dar consideră prețurile supraevaluate și vor condiții economice stabile
Malul stâng al râului Timiș, în zona localității Jabăr, va fi consolidat în urma unor lucrări în valoare de câteva milioane de lei. Acolo se află stația de epurare a apelor Lugoj, iar investiția Apelor Române va pune în siguranță respectiva stație. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a semnat la începutul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de epurare a apelor Lugoj este pusă în siguranță în urma unor investiții realizate de Apele Române Banat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.