Politica

Cătălin Drulă face politică pentru Timiș de la București. El ajută primarii de aici să obțină banii de la guvern

Noul șef al USR, Cătălin Drulă, în prezent și deputat de Timiș, recunoaște că în perioada mandatului a fost mai mult la București, dar spune că de acolo discută cu colegii din Timiș, unde, spune acesta este ”casa mea politică” și încearcă să-i ajute pe primarii de aici ca să nu fie lăsați fără fonduri de actuala putere.

Prezent la Timișoara, pentru a fi confirmat președinte al USR, Cătălin Drulă a răspuns la o întrebare referitoare la activitatea sa legată de Timiș, județ unde a primit la alegerile parlamentare un mandat de deputat. El recunoaște că a avut mai mult activitate în capitală, dar justificat pentru că a fost ministru și acum șeful partidului, iar deciziile se iau la București.
În politică, ca și în administrație, există niveluri diferite, cel local și cel național. Eu am avut mai ales responsabilități naționale în ultimul timp, am fost ministrul al Transporturilor, acum sunt președinte al USR național. Ceea ce mă face să îmi desfășor activitatea acolo unde se coordonează activitatea la nivel național, adică în capitala țării. Asta este o chestiune obiectivă, instituțională, geografică”, a spus Cătălin Drulă.
Totuși, Timișul este important pentru el, spune că a lucrat la ridicarea filialei, la alegerea candidatului pentru primăria Timișoara, iar acum ajută primarii de aici.
Dincolo de asta, casa mea politică este USR Timiș, a fost întotdeauna. Mi-am dedicat enorm de multă energie în anii de început pentru construcția acestei filiale, de la 20 – 30 de oameni. Am avut discuții în momentul în care am găsit candidatul la primărie, și sunt mândru de ceea ce am reușit să facem, în continuare avem o relație foarte strânsă. Atât în momentul în care eram la guvern, dar și acum în opoziție, încercam să-i sprijinim pe colegii noștri care fac politică și administrație în Timiș, pe Dominic Fritz, pe ceilalți colegi ai noștri, Horia Bugarin, Andrei Tița, Saveta Moldovan la Foeni cu tot ce au nevoie și să ne asigurăm că nu suntem afectați că noi suntem în opoziție, ca să nu fie această distribuire discreționară a resurselor și blocaje și șicanări”, a mai spus Drulă.
El a ocupat postul de ministru al Transporturilor din 23 decembrie 2020 până în 9 septembrie 2021. Din luna februarie a fost numit președinte interimar al USR, fiind ulterior confirmat pe post în urma alegerilor.
Poziția lui Drulă în USR Timiș, unde a obținut un mandat de parlamentar, nu este una unică, PNL Timiș având o veche tradiție în astfel de operațiuni, chiar în prezent există doi parlamentari care au fost puși pe listele din județul nostru. Între timp a devenit președinte al organizației PNL Sector 4 din București. El este născut în Timișoara, dar a fost adus pe liste din diaspora. Un alt parlamentar pus pe listele din Timiș este Alina Gorghiu, care nu are legături cu județul, iar acum este președinte al PNL Argeș.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

2 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

9 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

9 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

9 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

11 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

14 ore ago