Economic

Participă la West Trade Construction, evenimentul care promovează sustenabilitatea în domeniul construcțiilor

Comisia Europeană a decis ca până în anul 2050 să fie reduse drastic toate emisiile de CO2, până la nivelul la care natura poate absorbi ceea ce producem. Industriile din toată lumea sunt nevoite să ia măsuri în acest sens, iar domeniul construcțiilor, cu toate nișele implicate în această activitate, nu fac rabat de la această regulă.

Cu toate că peste hotare, în Germania de exemplu, se discută alt nivel al sustenabilității în domeniul construcțiilor, în România batem încă pasul pe loc pe segmentul rezidențial.

Sustenabilitatea, pe ultimul loc

Conform datelor Romanian Green Building Council, un ONG care militează pentru construcții verzi, fără emisii de carbon, doar 10% din construcțiile rezidențiale ridicate în ultimii doi ani în România sunt ecologice și/sau sustenabile. În acest context, avansul către cerințele CE sunt lente în România. Iar asta chiar dacă soluțiile există.

Aici intervin eforturile organizatorilor West Trade Construction, un eveniment dedicat specialiștilor din construcții și din domenii conexe precum arhitectura, designul, inginerie sau management, între altele, care aplaudă inovația atât de necesară pentru un viitor sustenabil în această nișă de activitate.

Acționăm astăzi pentru un mâine mai bun

Domeniul construcțiilor este unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii, multe dintre emisiile de carbon provin atât din producția materialelor de construcții, cât și din procesul efectiv de ridicare a unei clădiri.

În lume, dar și în România, există soluții deja. De la panouri fotovoltaice care pot suplini o parte din consumul de energie electrică folosind lumina solară, la pompe de căldură și centrale care nu au nevoie de gaz metan, până la beton ecologic produs în mod sustenabil și soluții adaptate pentru a putea ridica o clădire neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.

Astfel, WTC își propune să aducă față în față inovațiile, companiile care produc materiale de construcții inovatoare, care propun soluții pentru ridicarea unei clădiri sustenabile cu cei care iau deciziile în acest sens. Adesea, una dintre cele mai mari probleme în domeniul construcțiilor este lipsa de date concrete, corecte și lipsa încrederii în materialele noi, deși acestea sunt testate de ani de zile în alte state.

WTC este evenimentul care vrea să scurteze drumul dintre companiile producătoare de materiale și soluții în acest sens și să adreseze un eveniment de anvergură pentru toți factorii implicați în construcții, precum:

● specialiști din management,
● arhitecți,
● antreprenori,
● ingineri structuriști,
● designeri,
● dezvoltatori,
● specialiști în distribuție,
● contractori,
● firme de consultanță,
● factori decizionali din administrația locală și regională.

Dacă faci parte dintr-o companie care ar putea deveni unul dintre expozanții evenimentului, participă și tu! Te poți înscrie pentru a fi unul dintre expozanții care militează pentru schimbarea în acest domeniu. Află mai multe detalii despre eveniment și condițiile de participare aici: https://wtconstruction.ro/. Îi poți urmări și pe pagina de Facebook, aici: https://www.facebook.com/west.trade.construction

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

O oră ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

2 ore ago

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

3 ore ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

3 ore ago

Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025

De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…

4 ore ago

Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș

Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…

4 ore ago