Sport

Studenții UVT, campionii universitari ai Europei la fotbal

Performanță fantastică pentru UVT. Cupa Europei la fotbal universitar este adusă în România, la Timișoara, de magnifica echipă a Universității de Vest din Timișoara.

Pentru prima dată în istoria participărilor României la Jocurile Europene Universitare, campioana națională universitară de fotbal a țării se califică în finala europeană. După un meci care a întins toți nervii, împotriva reprezentantei Ucrainei, după scorul de 0-0 la finalul timpului regulamentar de joc și după reprizele de prelungiri, UVT castigă la loviturile de departajare cu scorul de 8 la 7.

A fost nevoie de 9 serii de departajare, vesticii au ratat primii, dar apoi au marcat de opt ori la rând, timp în care ucrainienii au irosit două oportunități. Cele două echipe s-au întâlnit și în grupe, UVT impunându-se atunci cu 2-1.. După acel meci au urmat victorii contra Germaniei, 1-0, Norvegiei, 3-1 și Croației, 3-1.

Iată și marcatorii din marea finală: Mihai Olariu, Florin Olariu, Alexandru Piftor, Claudiu Matiș, Mircea Stupu, Vasilică Bizău, Raul Popa și Sinișa Sporin, cu toți fotbaliști în sistemul divizionar și județean românesc.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

3 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

5 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

9 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

9 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

10 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

10 ore ago