Ripensia Timișoara a semnat miercuri un contract valabil pentru un sezon cu mijlocașul ofensiv Samuel Zimța.
Ultima dată la Zimbru Chișinău, jucătorul născut la Drobeta Turnu Severin în 23 mai 2000 a venit liber de angajament la Ripensia. Fost internațional Under 17, Zimța a trecut pe la echipele de juniori sau tineret de la Inter Milano, Entella sau Brescia. Cea mai importantă realizare la seniori este promovarea în prima ligă cu FCU Craiova, în 2021. Înainte de a trece, în iarnă, la Zimbru, Zimța a evoluat la ACS Șimian, în cel de-al treilea eșalon.
Noul fotbalist al Ripensiei a mărturisit că are încredere în potențialul roș-galbenilor: ”Mă bucur că am semnat cu acest club, Ripensia este o grupare stabilă, care dă credit tinerilor. Începutul de sezon nu a fost unul favorabil, dar eu sunt convins că ne vom reveni și că formația are potențial să se lupte pentru o clasare în prima parte a clasamentului. Abia aștept să debutez într-un meci oficial la Ripensia, sunt convins că am făcut o alegere bună!”.
Ripensia are doar un punct şi este pe locul 19 şi va întâlni în weekend Metaloglobus, ultimul loc, tot cu un punct.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…