Economic

Contractul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Arad va schimba circulația rutieră în Timișoara

Contractele atribuite de CFR Infrastructură în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, via Timișoara va afecta în sens pozitiv întreaga circulație rutieră din orașul de pe Bega, spune ministrul Transporturilor. Se vor construi pasaje, barierele care blochează vehiculele de nenumărate ori pe zi vor deveni istorie, conform proiectului.

În acest moment contractele sunt în perioada de contestație și se pare că sunt nemulțumiți. În aceste zile trebuie dat răspunsul la aceste contestații, dacă sunt acceptate sau nu, dar semnarea acordului pentru primul contract, cel pentru Caransebeș – Lugoj.

Conform ministrului Transporturilor, cel mai mare contract de infrastructură semnat în ultimii ani este unul extrem de complex, iar pentru Timișoara va însemna mult mai mult decât o linie de cale ferată dublată.

”Eu o să vin în două săptămâni, sper cu o veste bună, știți că săptămâna trecută am semnat cel mai mare contract de finanțare pe CFR, de 9 miliarde de lei, 1,8 miliarde de euro pentru modernizare Caransebeș – Arad. În principiu ar trebui să se termine toate acele perioade de contestație. E o lucrare pe care nu știu dacă foarte mulți o cunoașteți, cel puțin în Timișoara. O să vin împreună cu proiectanții în momentul semnării pe loturile 2 și 3 să vedeți ce lucrări vor fi în Timișoara. Pentru că nu e vorba doar de dublarea căii ferate și de modernizare și de toate lucrurile la care ne-am gândit cu toții, ci sunt și lucrări care au impact asupra orașului, cu lucruri care vor face traficul mult mai ușor. La Baader de exemplu, dar și la alte intersecții cu calea ferată”, a declarat Grindeanu.

Chiar unde este actuala barieră de pe strada Baader se va realiza un pasaj mai special, un sens giratoriu ridicat peste liniile de cale ferată. Acolo se creează permanent blocaje în circulația rutieră fiind una dintre puținele posibilități de a traversa orașul, iar bariera se coboară de nenumărate ori pe zi. O situație similară se înregistrează și în zona unde se află strada Gheorghe Adam, paralelă cu liziera Pădurii Verzi, bariera de aici este tot la calea ferată care afectează Baader, și aici urmează să fie realizat un pasaj dar nu de o complexitate similară.

În ultimii ani s-a discutat intens despre eliminarea căii ferate care taie astăzi orașul în două, dar ideea nu a prins contur, actualul proiect de reabilitare a căii ferate fiind deja realizat și depus pentru finanțare pe fonduri europene, urmând să fie extinsă și modernizată pe actuala locație. Vă reamintim că cei de la Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru o centură feroviară a Timișoare, pentru care oferă peste 11 milioane de lei și pentru care au fost depuse trei oferte.

Oferta depusă de Asocierea Webuild SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA, în valoare de 1.440.433.361,02 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare. Conform proiectului vor avea loc lucrări de construcţie, reconstrucție sau reparaţii/reabilitare la trei poduri și trei podeţe, nouă pasaje denivelate, o trecere la nivel și se vor executa două podeţe de descărcare. Pe lângă componenta referitoare la partea de infrastructură, în proiect sunt incluse și reabilitările gărilor Timişoara Est, Timişoara Nord; Ronaţ Triaj Gr. D (post de mișcare), Timișoara Centru; Ronaţ Triaj Cab.1, Ronaț Triaj h, Ronaț Triaj Gr. D (halta). Stația care se va transforma în post de mișcare este Stația (grupa de linii) Ronaț Triaj. De asemenea, se vor instala panouri fonoabsorbante, se vor realiza zone verzi, dar vor fi efectuate și anumite reconfigurări ale traseului feroviar, pentru a permite viteze sporite.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

2 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

2 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

2 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

2 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

4 ore ago

Asociația „Andrei suntem toți” – acolo unde copilul este văzut, ascultat și sprijinit

Copiii au nevoie de mai mult decât informație și reguli. Au nevoie să fie văzuți,…

5 ore ago