Administratie

Doar 19.000 din 250.000 de tone de cărbune în stocuri. Colterm continuă să caute combustibil pentru la iarnă

Societatea Colterm anunță că în această perioadă a continuat pregătirile pentru sezonul de încălzire 2022-2023, aprovizionarea cu cărbune și gaze fiind principala preocupare în această perioadă. Astfel, la finalul lunii iulie existau în stoc 19.000 tone de cărbune, urmând ca și în perioada următoare să continue aprovizionarea, în vederea asigurării totalului necesar, de 250.000 de tone, pentru sezonul rece următor.

Colterm ne anunță vor fi semnate și alte contracte pentru furnizarea de cărbune, în vederea acoperirii cantităților necesare pentru următorul sezon de funcționare a CET Sud.
De asemenea, pentru asigurarea necesarului de gaze naturale pentru iarna care urmează, a fost înmagazinată, până în prezent, cantitatea de 10.958 MWh de gaze (din totalul de 40.000 MWh, cât este stabilit de autorități).
Până pune cărbune în silozuri și gaz în depozite, Colterm speră la finanțări pentru centrale fotovoltaice și pentru producerea de hidrogen.
Totodată, am demarat două proiecte deosebit de importante, am putea spune chiar strategice în contextul crizei energetice pe care o traversăm la nivel mondial și național. Este vorba despre un proiect, pe care l-am depus deja, pentru finanțare prin PNRR, care vizează înființarea unei centrale fotovoltaice cu puterea instalată de 10 MW, care ar urma să fie amplasată pe compartimentul nr. 1 al depozitului de zgură și cenușă. Cel de-al doilea proiect are ca obiectiv înființarea unei fabrici de hidrogen-H la CET Sud, pe care intenționăm să-l depunem, tot pentru finanțare prin PNRR, până la mijlocul lunii august a.c”, a anunțat societatea.
De asemenea, continuă execuția lucrărilor de investiții demarate pe rețelele termice secundare și primară. Astfel, de la data demarării lucrărilor aferente proiectului cu finanțare europeană „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II” (martie 2021) și până în prezent, au fost executate lucrări pe o lungime de 5.015 metri rețea primară, dintr-un total de 9.067 metri (realizat 55,31 %) și 17.625 metri rețea secundară, dintr-un total de 20.095 metri (realizat 87,70 %). Aceste lucrări vor continua și în perioada următoare, până spre finele lunii iulie 2023, iar ca atare vor genera unele întreruperi în alimentarea cu energie termică.
Au fost executate o serie de reparații la morile de cărbune de la cazanele de abur de la CET Sud. Până în prezent am finalizat reparațiile la toate morile de la cazanul 3 și ventilatorul de gaze arse, precum și la instalațiile de termoficare din incinta CET Sud, precum și la alte 3 mori de la cazanul 1. Simultan, continuă lucrările pentru eliminarea neetanșeităților de pe rețelele secundare și primară, astfel încât să fie asigurate condiții optime de furnizare a energiei termice, în sezonul de încălzire 2022-2023.
În ceea ce privește situația debranșărilor/deconectărilor, până în prezent, au optat pentru deconectare individuală și trecerea pe o altă sursă de încălzire un număr de 1.294 de proprietari de apartamente, iar 45 au solicitat debranșarea, respectiv rezilieri ale contractelor de furnizare a energiei termice, dintre care 23 de asociații de proprietari (cu 205 apartamente, incluse în totalul de 1.294 deconectări) și 22 de case individuale sau apartamente cu branșamente separate.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: colterm

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

7 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

7 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

11 ore ago