Durerosul parastas al unui simbol al Timişoarei. La Măciuca

Nunta unui bombardier politic, plămădit prin galerii, dar transformat subit în “salvator” al neamului  a fost marele “eveniment” al weekend-ului trecut. Cel puţin asta rezultă dacă faci o succintă monitorizare a presei. Şi unde putea avea loc paranghelia smardoiului “patriot” decât într-o localitate cu nume predestinat: Măciuca? Nu insist asupra evenimentului, unul dintre cele mai scabroase care s-au putut vedea în România ultimilor ani. (Iar România stă bine la acest capitol.) Şi da, unul care a dorit să imite, începând cu recuzita, nunta lui Corneliu Zelinski (ce ironie pentru “patrioţii” neapărat putinişti!). Iar cei care spun că nu este aşa, probabil încă mai servesc din greu din tona de rahat care li s-a pus la dispoziţie.

Ca să nu spun că de la parodia mondeno-politicianistă nu puteau lipsi preanecuviosul mărturisitor de Putin, Teo „Şpagoveanu”, dar şi goarne din presă, dintre care unul a avut un delir mistic atunci când a recunoscut că e colonel acoperit, unul a făcut puşcărie pentru şantaj, iar altul a fost consilierul megaşpăgarului Muşetescu… Iar ca să se închidă cercul, grotescul bâlci cu iz legionaroid a fost transmis întreaga zi de televiziunea unui alt ”patriot” „made by SRI”, fugit în Serbia. Probabil cu acest gen de personaje a avut de-a face un englez al secolului XVIII (pentru conformitate, Samuel Johnson) când a dat un celebru verdict: „Patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii”.

În această atmosferă pestilenţială am consemnat, cu foarte mare regret, şi un deces. Oficial, de această dată. Şi din păcate este vorba de unul din simbolurile Timişoarei, aşa cum, neîndoielnic, a fost trupa Phoenix. Mă număr printre cei care spun că „adevărata Phoenix” a murit de ceva timp. (Aşa cum druckerii din Timişoara ştiu că un alt simbol al oraşului, “adevărata Poli”, cum se mai spune, nu mai există de multă vreme.) Poate nu chiar în 1977, cum spune fostul textier al trupei, Andrei Ujică. Dar Phoenix nu mai există, decât cu numele, de când Nicu Covaci, înconjurat de tot felul de lăutari, s-a încăpăţânat să-i păstreze numele, rămânând singurul din vechea trupă,.

Am văzut reacţii în apărarea lui Covaci, cum că artiştii cântă acolo unde sunt chemaţi, că pandemia i-a sărăcit pe toţi şi nu au ce face. Nu este nici pe departe aşa. Un artist care se respectă trebuie să fie conştient că este şi un model pentru multă lume. Cauţionând cu prezenţa/cântarea un individ atât de toxic precum George Simion arunci la gunoi tot ce ai produs o viaţă. Şi, repet, aici vorbim de un simbol al Timişoarei, fie şi dacă ne raportăm la reprezentarea etnică a foştilor membri.

Iar Phoenix a reprezentat exact opusul a ceea ce este circarul AUR-ist. A fost o formaţie anti-sistem şi în timpul comunismului, fiind interzisă multă vreme. Aşa-zisul anti-sistem al AUR-ului cauţionează de fapt Sistemul, fiind probabil un produs al acestuia, iar Simion o marionetă ale cărei sfori sunt trase de prin nişte cotloane securistoide având linie directă la Kremlin. Phoenix a fost cel mai inovator grup din rock-ul românesc, care s-a reinventat neîncetat. (Sigur, au fost acuzaţii, mai mult nefondate, că au copiat Jethro Tull, atunci când au recurs la filonul folcloric.) AUR copiază din greu legionarismul-ortodox interbelic, dar şi naţionalismul dacopat al lui Ceauşescu. Phoenix a însemnat libertate, AUR… agresiunea Rusiei în Ucraina. Dincolo de membri, Phoenix a însemnat şi poetul postmodernist Şerban Foarţă. AUR e o expresie politică a protocronismului. Şi ar mai fi multe argumente că Phoenix a reprezentat cu totul şi cu totul alte valori decât AUR.

De ce a recurs Nicu Covaci la această ucidere aproape ritualică a grupului al cărui cofondator a fost? Greu de spus. Egolatru şi dificil, Nicu Covbaci a fost însă un artist desăvârşit, nimeni nu poate să-i conteste acest lucru. În cartea sa „Phoenix, însă eu”, chiar el îşi asuma aceste „calităţi”. Despre caracter nu vreau să discut. Poate chiar acesta l-a condus spre acest final ruşinos în ghena AUR-istă. Chit că denumirea formaţiei vine de la o mitică pasăre, care, periodic, renăştea din propria cenuşă, de această dată totul e terminat. După evenimentul de la Măciuca n-a mai rămas nici măcar cenuşa din care să poată reînvia…