Nunta unui bombardier politic, plămădit prin galerii, dar transformat subit în “salvator” al neamului a fost marele “eveniment” al weekend-ului trecut. Cel puţin asta rezultă dacă faci o succintă monitorizare a presei. Şi unde putea avea loc paranghelia smardoiului “patriot” decât într-o localitate cu nume predestinat: Măciuca? Nu insist asupra evenimentului, unul dintre cele mai…
Petrecăreți de etnie romă amendați, după ce la nuntă au apărut polițiști și jandarmi
Distracția unor nuntași de etnie romă, care au făcut o gălăgie de nedescris, i-a deranjat pe vecini. Aceștia au cerut sprijinul autorităților. Un echipaj de poliție și altul de la jandarmerie au intervenit pentru a opri tulburarea liniștii publice cauzată de petrecerea unor cetățeni de etnie romă. „Deoarece nu am reușit cu vorba bună, petrecerea…
Amenzi și dosar penal pentru organizarea unei nunți în plină pandemie
Duminică seara, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai orașului Chișineu-Criș, cu sprijinul luptătorilor SAS (Serviciul pentru Acțiuni Speciale), au întrerupt o petrecere privată. Nunta a fost organizată într-un local de pe raza localității Șimand, fiind identificate 43 de persoane participante. Au fost aplicate amenzi tuturor participanților și administratorului localului, în valoare totală…
Nuntă cu aproximatiiv 60 de participanţi, “spartă” de poliţişti la o pensiune din Timiş
În această după-amiază, la ora 16:43, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget au fost sesizați despre faptul că la pensiunea agroturistică “Alpin”, din Luncanii de Jos, comuna Tomești, județul Timiș, se află un număr de 26 autovehicule parcate. La fața locului s-au deplasat trei echipaje de poliţie, care au descoperit că la pensiune se desfăşura…
Salonul Mirilor, locul unde puteti pregati rapid nunta perfecta
Dacă vă pregătiți de nuntă, la finele săptămânii, puteți rezolva, în doi timpi și trei mișcări, toate „necunoscutele”. Salonul Mirilor aduce în același loc toți oamenii de care aveți nevoie pentru a pune la punct detaliile pentru o zi perfectă.
Vrei sa ai o nunta perfecta? Hai la mall, sa primesti cele mai bune sfaturi
Dacă plănuiți să faceți marele pas pentru o viaţă în doi și vreți ca povestea voastră să fie una de neuitat, treceți în weekend pe la Iulius Mall. Aici are loc Festivalul de nunţi IM Marriage.
O sa fii mireasa? Hai sa vezi cum sa faci sa ai cele mai frumoase poze
Vreți să aveți cele mai frumoase poze de la cel mai important moment din viața voastră? Nu depinde numai de fotograf, ci și de cum reușiți voi, ca mire și mireasă, să treceți peste emoții și să vă spuneți povestea în fața camerei. Un fotograf timișorean e dispus să vă învețe câteva mici secrete foarte… mari.
Dansul mirilor, la 350 de metri inaltime. Nunta in varful celui mai inalt cos de fum din Romania /VIDEO
Nu cred în hârtii, dar au vrut să-și oficializeze într-un fel povestea de iubire. Și, pentru că sunt fascinați de înălțimi, cum puteau s-o facă altfel decât la câteva sute de metri deasupra pământului? Flaviu Cernescu, Der Balaur, și iubita lui au schimbat inelele în vârful celui mai înalt coș de fum din România.
Pe stadion nu se vor putea tine nunti! Nimeni nu vrea arena, dar CJ Timis a modificat caietul de sarcini
Consilierii județeni s-au asigurat, miercuri, că pe stadionul „Dan Păltinișanu” nu vor putea fi organizate… nunți fără acordul lor! Ei au votat unele modificări ale caietului de sarcini pentru licitația privind închirierea arenei. Oricum, până acum nu s-a arătat nimeni interesat de preluarea acestui obiectiv.
Amenzi de 3.400 de euro la paranghelia Carpacilor
În stilul caracteristic, au blocat o stradă întreagă în centrul Timișoarei și și-au parcat mașinile de sute de mii de euro pe unde li s-a năzărit. Invitații la nunta anului în clanul Cârpaci au fost totuși amendați de Poliția Locală, care pare să se fi conformat însemnului la intoleranță la neam prost, lansat de primarul Nicolae Robu.
Inca o nunta tiganeasca la doi pasi de primarie! Paranghelie in clanul Carpaci
La aproape un an de la ultimul eveniment similar, imobilul de pe str. Eminescu 12 este gazda unei noi paranghelii! De această dată, este mare petrecere mare în clanul Cârpaci, iar mirii Samuel și Darinca vor avea nu mai puțin de 14 perechi de nași. Din programul „artistic” nu va lipsi, la fel ca anul trecut, Nicolae Guță.
Un mort si mai multi raniti, dupa o bataie generala la Lenauheim
Seară sângeroasă la Lenauheim, soldată cu un mort și mai mulți răniți. Totul a pornit de la o ceartă în stradă, între un localnic și un șofer invitat la nuntă, care și-a ambalat prea tare motorul. A urmat o bătaie cruntă, la care au participat localnici și nuntași, inclusiv tatăl miresei. Un bărbat de 36 de ani, tată a trei copii, a murit.
Ai deranjat un cartier? 1.000 de lei amenda si continui petrecerea
Cât te costă să-i scoți din minți pe locuitorii unui cartier întreg, cu Guță și Minune răcnind la greu din boxe? Fix 1.000 de lei. Atât a luat amendă miercuri seară un rom în a cărui curte s-a desfășurat o nouă nuntă „tradițională”. Paranghelia a avut loc la o aruncătură de băț de sediul Poliției Locale.
Accident in drum spre nunta
Un șofer n-a fost atent și a stricat cea mai frumoasă zi din viața unui tineri. Un accident stupid petrecut în Giroc a trimis la spital cinci persoane, printre care și o fetiță. Toți se aflau în mașina care nu a acordat prioritate.
Cat mai e o amenda la nuntile de romi? 1.500 de lei, spune primarul Robu
O nouă săptămână, o nouă nuntă de romi, o nouă amendă. Și, evident, o nouă postare pe Facebook a primarului Nicolae Robu, care anunță cu această ocazie și demolarea, în viitorul apropiat, a unor turnulețe…
Politia a marit „dedicatia” pentru nuntile de romi! Ultima strigare: 500 de lei
A doua nuntă de minoritari romi din această vară de la Timișoara a urcat pe pereți toți timișorenii care au ghinionul să locuiască în zona Flora. Cu Lamborghini-ul în fața casei și Minune la microfon în curte, nuntașii au chefuit ca la carte pe nervii vecinilor. Poliția a dat totuși o amendă, ridicolă în comparație cu luxul afișat ostentativ de petrecăreți..
Nunta de romi cu mesaj pentru vecinii romani: Sa moara toti! / FOTO + VIDEO
Spun că sunt discriminați, dar jignesc fără să aibă vreo reținere și le transmit timișorenilor că ar putea liniștiți să… moară! A doua nuntă țigănească în trei zile a deranjat, din nou, liniștea în centrul Timișoarei. De această dată, paranghelia a avut loc pe strada Filaret Barbu, la o aruncătură de băț de Consulatul Serbiei. Muzica, prestată de Adrian Minune, se auzea până la catedrală.
Timisoara, intre campus monastiresc si distractia bulibasei
Țiganii din nu știu ce clan timișorean au mai dat o lovitură de imagine: o nuntă. Cu tot tacâmul, mașini scumpe, cefe late, burți flasce, gălăgie cu Guță manelistul și cu deja obișnuita protecție a diferitelor structuri ale poliției naționale. Nu știu cât costă un apel greșit la 112 dat de vreun copil nătâng, vreo escortă la vreo firmă de securitate, dar bănuiesc că un echipaj de la o brigadă specială costă o groază de bani, mult mai mult decât amenda de 200 de lei dată nuntașilor pentru deranj la liniștea publică.
Guta canta in curte si deranjeaza tot centrul? Nu-i nimic, amenda e 200 de lei!
Ce se întâmplă dacă deranjați un cartier întreg cu manele cântate live în curtea casei? Aproape nimic! Romii care au chefuit duminică, la doi pași de primărie, au fost amendați cu mai puțin de… 50 de euro! Suma e mult mai mică decât, să zicem, o dedicație „semnată” Nicolae Guță…
Nunta cu Guta si Bentley, la doi pasi de primarie / FOTO + VIDEO
Puținii timișoreni care nu sunt de etnie romă și locuiesc încă pe strada Mihai Eminescu au avut duminică o zi foarte grea. În curtea imobilului cu numărul 12 au cântat, cât au fost ziua de lungă și boxele de puternice, Nicolae Guță și alți „rapsozi”, în timpul unei nunți care a dat peste cap tot centrul.