La extinderea spațiilor școlare de la Generală 30, din cartierul Soarelui se lucrează, dar lucrările nu vor fi finalizate prea curând. Acolo elevii învață și în acest moment în containere.
Primarul Dominic Fritz a efectuat marți o nouă vizită de lucru pe teren, de această dată a avut alături și presa, astfel ca publicul să afle ce se realizează în oraș. Acum vizitată a fost Școala Generală 30, din Cartierul Soarelui.
„Suntem la Școala Generală 30, una dintre cele mai mari și cunoscute școli generale din Timișoara, care are mari probleme cu spațiile și avem aici construcții modulare pentru elevi. De aceea este important că avem în construcție două corpuri noi, unul cu zece săli de clasă și altul cu șase săli. Am început să lucrăm în februarie și avansăm în ritmul planificat. Bineînțeles că miza este să terminăm până începe anul școlar viitor și elevii să poată folosi clasele. Mai avem și lucrări la fațadă pentru că vrem un minim de reabilitare și pentru clădirile existente. Valoarea proiectului este de peste 24 de milioane de lei pe fonduri europene”, a spus, marți, primarul Dominic Fritz.
Conform proiectului, fiecare sală de clasă nouă va avea 30 de locuri pentru elevi. Chiar dacă cele două corpuri noi vor fi finalizate, se va studia în continuare și în actualele spații modulare, acolo vor rămâne anumite laboratoare.
Executant al investiției este societatea T.T. & CO Solaria Grup S.R.L., în calitate de lider și S.C. Euras SRL.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…