Un fleac, doar i-au gazat! Despre două Românii, o justiţie letargică şi un implacabil „No future”

Un primar PSD din judeţul Brăila a fost ales în anul 2020, cu toate că, cu doi ani înainte, în 2018, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare. Atât au considerat onor judecătorii că merită primarul pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și aderare la un grup infracțional organizat. Într-o ţara campioană la traficul de carne vie, ce altă pedeapsă să dai? A avut, ce-i drept, şi interdicţia de a candida la alegeri, dar pentru o perioadă de un an. Prevăzători, justiţiarii au calculat bine, în 2019 nefiind alegeri. Aşa că individul a candidat în 2020 şi a fost şi ales. Da, asta e România reală!

Într-o ţară în care victimele violului „precis şi-o merită”, ca să nu spun de josnicul „i-a făcut un bine”, oamenii care l-au votat pe specimen probabil că au considerat că acesta a făcut o faptă bună, le-a găsit la fete un „job” peste hotare. Poate chiar bine plătit, că nu ştiu cât a fost comisionul ce s-o fi percepând în astfel de „afaceri”. Din păcate, cazul nu e deloc singular, şi nu mă refer la genul infracţiunii. „Ştim că a furat, dar mai făcut ceva” sau „Ştim că a furat, dar ne-a dat şi nouă”, sunt două principii pe baza cărora se votează la greu în România. Şi votează, în general, milioane de oameni care urlă împotriva partidelor şi politicienilor, pe ideea „toţi sunt la fel”, ei având însă „grijă” să-i aleagă pe cei mai ticăloşi şi insalubri. Dar sunt ai noştri, ai României „suveraniste” şi a „patrioţilor”.

La celălalt capăt de ţară, şi nu mă refer din punct de vedere geografic, avem o altă Românie. Din păcate una tot mai mică. Am văzut-o, tot în aceste zile, celebrând patru ani de la reprimarea violentă a mitingului din 10 august 2018. Ultima mare manifestare a societăţii civile din România. Şi dacă tot am vorbit de justiţie, „Dosarul 10 august” are toate şansele să ajungă pe urma dosarelor revoluţiei şi mineriadelor. Se pasează de la un parchet la altul, se ascunde prin sertare, se mai pensionează câte un magistrat şi… se uită. Cei acuzaţi atunci, cel puţin moral, sunt cu toţii bine. Începând cu Liviu Dragnea, proaspăt ieşit din puşcărie şi fondator de partid. Iar unii şefi de atunci ai jandarmeriei probabil că se bucură de pensiile nesimţit de speciale şi de imense. Dar, vorba celor din prima Românie: „Dar ce-a fost aşa grav? Un fleac, doar i-au gazat. Şi-o meritau!”

Marea problemă este că, faţă de acum patru ani, sau în comparaţie cu 2017 şi marile proteste împotriva Ordonanţei 13, lucrurile stau mult, mult mai rău. Şi nu mă refer la partea economică – extrem de gravă! – ci mă opresc la zona morală, ca să-i spun aşa, şi a justiţiei. Fiindcă nici atunci oamenii n-au ieşit în stradă pentru salarii mari mari, 10 lei în plus la pensie sau… ca să se ieftinească berea.

Astfel, în aceşti ani, pe „geaca roşie” a preşedintelui de la mitingurile din 2017, au crescut o droaie de grade şi epoleţi. Un preşedinte care a refăcut USL-ul, pe pohta infractorului şi turnătorului de la Grivco, prin cooptarea la guvernare a celor care, în 2018, reprimau violent mitingul. (Apropo, Florin „Altă întrebare” Iordache a ajuns să avizeze legi în parlament.) Un preşedinte care şi-a luat un premier pe persoană fizică, premier care nu doar că e plagiator, dar îl vezi cât de chinuit este atunci când trebuie să citească un text. Apropo din nou de justiţie, caz unic mondial, în dosarul de plagiat al premierului se dă o sentinţă favorabilă „hoţului” (plagiatul tot o hoţie este) în care motivarea ţine de situaţia geopolitică, iar nu de fapte. Apoi judecătorul pleacă la casierie să-şi ia pensia de câteva zeci de mii de lei lunar. Doar acest caz mi se pare mai revoltător decât Ordonanţa 13. Un preşedinte care, sub pretextul războiului din Ucraina, girează tot felul de mafii transpartinice. Şi mai girează incompetenţa, ticăloşia, nesimţirea, în scest sens ajunge doar să vezi cum se împart sinecurile la stat. Tot mai multe, cu cât statul e tot mai eşujat.

Despre CCR, unde tot oameni din partidele aflate la putere şi ai preşedintelui se regăsesc, nu mai are niciun rost să vorbeşti. Pe acelalaşi fond de salvare a infractorilor a venit şi decizia întreruperii cursului prescrpţiei. În acelaşi timp CSM-ul lui Savonea, prietena negustorului de sentinţe judecătoreşti Cătălin Voicu, l-a dat afară din magistratură pe judecătorul reformist Cristi Dănileţ, cel care a dus educaţia juridică în şcoli. Şi asta de vreo patru ori şi poate vine şi a cincea sancţiune pentru plete. Ca să nu-i încurce!

Şi mai trist este că spiritul civic s-a atrofiat. La patru ani de la 10 august 2018, dincolo de share-uri şi like-uri pe bule de Facebook, am văzut doar două manifestărti: un miting în Bucureşti şi lansarea unui filma la Timişoara. Ambele au au adunat împreună câteva zeci de oameni, în condiţiile, în care, repet, situaţia mi se poare mult mai gravă. Dezamăgire, oboseală, lipsă de speranţă? Chiar termenul de #rezist este acum bagatelizat, pentru mulţi fiind un peiorativ. Uitaţi-vă doar la RTV, postul unui infractor fugit, ca să aflaţi cum #reziştii nu doar că sunt cei mai periculoşi oameni de pe planetă, dar mai “grav”, vor să schimbe şi mândreţe de ţară la care m-am referit în primele rânduri. Final de drum? Fiindcă, pe scurt, situaţia în care am ajuns aş putea-o descrie în doar două cuvinte, preluate de la nişte celebre „Pistoale” din Londra anilor 70 ai secolului trecut: „No future!”.