Credem că nu ni se poate întâmpla, însă, oricând, cineva din familie, o persoană apropiată sau un necunoscut poate avea nevoie de ajutor până la sosirea echipajului medical. O intervenţie în timp util şi mai ales corectă poate creşte şansele de supravieţuire. O statistică arată că, din păcate, 8 din 10 români nu ştiu să acorde primul ajutor. În weekend, în Iulius Town poţi învăţa de la experţi care sunt manevrele esenţiale de prim ajutor prin care poţi salva o viaţă, în situaţii de urgenţă. 8 din 10 români nu ştiu să acorde primul ajutor.
Sâmbătă, 27 august, timişorenii interesaţi să afle noţiuni teoretice, dar mai ales practice despre cum pot salva o viaţă, sunt aşteptaţi în Iulius Gardens.
Compania MENSAVE va oferi gratuit acces la evenimentul „Noțiuni Esențiale de Prim Ajutor”, cursurile fiind susţinute de experţi medicali din echipajele de prim ajutor. Potrivit acestora, cel mai important factor de supravieţuire al pacienţilor aflaţi în stop cardio-respirator este dat de îndemânarea şi disponibilitatea persoanelor aflate în apropiere (soţ, soţie, părinte, etc.) de a începe manevrele de resuscitare.
Evenimentul include două sesiuni, între orele 11.00 – 14.00, respectiv 16.00 – 19.00, în care participanţii vor învăţa despre poziţia laterală de siguranţă, cum se face resuscitarea/CPR sau manevra Heimlich pentru adulţi şi copii. Înscrieri se pot face accesând link-ul: https://forms.gle/7p65wCM18Qw8wPYr8.
MENSAVE oferă cursuri avansate de prim ajutor pentru companii și persoane fizice, cu peste 4.000 de cursanţi şi membru oficial al Consiliului European de Resuscitare.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…