Opinii

Ce-i leagă pe Iohannis, Grindeanu, Simion şi Dan Voiculescu. Un munte de ipocrizie

La mijlocul săptămânii trecute, mai precis miercuri, s-a dat unul dintre cele mai ruşinoase voturi din Senat, senatorii majorându-şi lefurilor cu 25%, în medie fiind o creştere de 2.000 de lei pe cap de ales. Creşterea salariilor este prevăzută pentru toţi politicienii, de la preşedinte până la viceprimarul din ultima comună a ţării. Au făcut-o ”ziua ca hoţii”, fiindcă nici măcar nu se mai feresc, cu premeditare şi cu un cinism uluitor. Spun premeditare fiindcă în aceeaşi zi Curtea Constituţională a admis sesizarea făcută de USR împotriva unei alte legi privind creşterea salariilor demnitarilor, dar senatorii s-au mişcat exemplar de bine, într-o singură zi proiectul fiind votat.

S-a întâmplat într-o perioadă în care aceeaşi demnitari ne spun să strângem cureaua că e mare criză pe motiv de Putin. Şi, da, este criză şi sunt salarii şi pensii mici. De fapt, demnitarii sunt singurii care au salarii mari. Şi chiar cu ei să începi majorarea? Sigur, la televiziunile „ciutacilor”, bine plătite de aceleaşi partide din bani publici, zilnic se majorează şi pensiile, Rareş Bogdan fiind într-o teribilă cursă „cine dă mai mult”cu sinistrul Budăi. Pentru pensionari nu s-a găsit însă nici 10 procente, dar pentru ei s-a putut cu 25%. Proiectul a fost votat de PSD, partidul care plânge zilnic pe spatele poporului, PNL, partidul surogat al PSD cu false pretenţii de liberalism, UDMR, partidul din România al lui Viktor Orban, şi populiştii extremişti din AUR. Au votat împotrivă doar senatorii USR. Să fie clar, s-a votat în bloc, respectiv toţi senatorii PSD, PNL, UDMR şi AUR au votat să-şi mărească salariile, respectiv toţi din USR s-au opus. Ceea ce înseamnă că votul a fost decis la nivelul conducerilor acestor partide.

Şi de această dată, proştii de serviciu au fost PNL-iştii care au ieşit în faţă să spună ce lege bună pentru ţară au dat şi cât de mizere sunt salariile lor. Ba unul dintre ei, Virgil Guran, şi-a motivat votul fiindcă vrea să fie „bogat şi cinstit”. Dincolo de faptul că vrea să se îmbogăţească pe bani de la stat – de ce nu merge la privat dacă vrea să fie bogat? – ce-a mai vrut să spună? Că dacă nu-i dăm salariu mai mare, se apucă de furat? Mai rezervaţi, PSD-iştii au afirmat că nu au votat pentru ei, ci pentru amărâţii de primari care abia trăiesc de pe o zi pe alta cu 10.000 de lei salariu lunar.

În mod firesc, ulterior a pornit tărăboiul mediatic, nesimţirea fiind mult prea mare. (Oare chiar au crezut că, plătind presa, nimeni nu va spune nimic după această mizerie?) În faţa avalanşei de critici, liderii de partide s-au sucit cu 180 de grade, dând startul la un concert al ipocriziei. Chiar a doua zi după votul din Senat, la Timişoara, primvicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, a afirmat că a fost surprins de vot şi că senatorii au făcut o mare prostie. Pe bune? Au votat senatorii PSD de capul lor, fără ştirea liderilor partidului? Sau doar lui Grindeanu nu i-au spus? A fost dat afară liderul Grupului PSD din Senat?

După alte vreo două zile s-a trezit şi George Simion să urle că nu e bine ce s-a votat în Senat, ameninţând că pune Măciuca pe deputaţii AUR atunci când legea va veni în Cameră. Fix aşa? Au votat senatorii AUR fără să-i spună maximului lider? În frunte cu Claudiu Târziu şi Sorin Lavric, oamenii doi şi trei în ierahia AUR? Şi tot după vreo trei zile a ieşit din muţenie Klaus Iohannis, încă liderul de factor al PNL. Şi el mirat de votul dat de senatori. Nici lui nu i-a spus nimeni de ce se întâmplă acolo? Nici măcar Alina Gorghiu, şefa interimară  Senatului? Sunt doar cîteva mostre de ipocrizie pe marginea unui vot clar de partid, având în vedere modul în care s-a votat. Dar din motive strict electorale, repudiat ulterior.

Fără legătură cu subiectul votului din Senat, în săptămâna care a trecut am mai văzut un exemplu de ipocrizie fără margini. Cică portidul fostului turnător la Securitate Dan Voiculescu adună semnături pentru confiscarea averilor ilicite. Pare mai degrabă o glumă proastă, dar nu e deloc aşa. Omul care a făcut o avere incomensurabilă în circumstanţe extrem de dubioase, mirosind a securisme, vrea acum să confişte averile ilicite? Fostul puşcăriaş care datorează încă statului o grămadă de bani (dintr-un prejudiciu de 80 de milioane de euro din dosarul ICA, fiscul a recuperat doar 18 milioane) vrea să confişte averi făcute în urma unor infracţiuni? Este exact ca şi cum Putin ar pretinde Premiul Nobel pentrui pace. În ce ţară trăim?

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

SCM Timișoara, meci de gală la ultima apariție pe parchetul propriu în 2024

SCM winsed.swiss Timișoara întâlnește campioana, U-BT Cluj-Napoca, în ultimul meci al anului 2024, la sala…

3 minute ago

Rata șomajului din Timiș rămâne peste unu la sută

Rata șomajului se menține în județul Timiș peste unu la sută, fiind în creștere nesemnificativă.…

11 minute ago

Municipalitatea din Lugoj și ADR Vest au semnat două contracte de finanțare cu fonduri europene, în valoare de 13 milioane de euro

Lugojul va beneficia de 13 milioane de euro, fonduri europene în cea mai mare parte,…

21 de minute ago

Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Tarifele practicate la Timișoara pentru prestarea serviciilor de apă și canal sunt sub media europeană…

27 de minute ago

20 decembrie 1989. Ziua în care Timişoara s-a declarat liberă de comunism

Ziua de 20 decembrie va rămâne pentru totdeauna în istorie drept ziua în care Timișoara…

3 ore ago

Concert de colinde, sâmbătă, la Jebel

Duminică, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Casa Naţională “Efta Botoca” din Jebel va…

3 ore ago