Timp liber

Check Art Festival. Jonglerii cu foc, personaje fantastice, ateliere de creaţie la Iulius Town/Foto

Check Art Festival, evenimentul cu tradiţie, în care dragul de frumos, artă şi spectacol este exprimat în forme diferite şi inedite, revine, în acest final de săptămână, la Iulius Town. La Iulius Gardens vor fi două zile cu teatru, muzică, dans, jonglerii cu foc, personaje fantastice, mimi, statui vivante, ateliere de creaţie pentru copii şi multe altele!

Arta înseamnă iubire de frumos, creativitate, expresivitate şi sensibilitate. În acest final de săptămână, la Iulius Town, va fi un regal de emoţii cu ocazia Check Art Festival, un eveniment cu invitaţi din țară şi din străinătate, devenit deja tradiţie la Timişoara. Între 3 şi 4 septembrie 2022, în cadrul natural oferit de Iulius Gardens, vor fi spectacole de teatru şi dans, muzică live, jonglerii cu foc, personaje fantastice, mimi, statui vivante, pictură şi altele.

Plimbările prin Iulius Gardens vor fi, în acest weekend, cu atât mai relaxante cu cât veţi avea ocazia să vă întâlniţi cu mimi, bufoni regali, personaje pe picioroange şi statui vivante, în intervalul orar 17:00 – 20:30. Spre bucuria celor mici şi nu numai, două marionete gigant, Sirena şi Pescarul, vor coborî direct din cărţile de poveşti şi le vor aprinde imaginaţia. Cele două personaje pot fi admirate între orele 17:00 – 20:00 şi sunt puse în „scenă” de Teatrul pe Roţi din Arad. Mai mult, copiii sunt invitaţi şi la atelierele de creaţie, programate sâmbătă şi duminică, între orele 16:00 – 20:00, în grădina Iulius Town.

Activităţi dedicate celor mici vor avea loc şi pe scena din Lake Plaza. Sâmbătă, de la ora 16:00, Trupa Veselă Ţac Pac din Arad va împărţi voie bună şi zâmbete, iar duminică, de la aceeaşi oră, marionetele de la Teatrul Magic Oz vor istorisi aventurile fraţilor Hansel şi Gretel.

După programul pentru prichindei, pe scena din Lake Plaza începe muzica live. În ambele seri, tonul la distracţie şi stare de bine va fi dat, de la ora 17:00, de Ingrid, Ana Maria Moldovan, Antonia Rădulescu & band, Isabela Daniliuc, Maia Păltineanu, Maya Giotea, Efraim Alin Ghirman şi Rodica Pîslari Canţîr.

Odată cu lăsarea nopţii, sâmbătă şi duminică, de la ora 20:15, pe scena din Lake Plaza va urca performerul Papito din Ungaria, care a pregătit un show de jonglerii şi acrobaţii amuzante.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

27 de minute ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

3 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

5 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

8 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

8 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago