Miercuri, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Ianova din județul Timiș, un bărbat ar fi căzut de pe o antenă radio.
Ajunși la fața locului polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 53 de ani, a căzut de la o înălțime de aproximativ 30 de metri, în timp ce executa lucrări de mentenanță la o stație de monitorizare spectre radio, rezultând, din nefericire decesul acestuia.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsuri legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…