Primăria Timişoara

Parcările TimPark speciale pentru locatari, ”pierdute” de Primăria Timișoara în instanță

Exclusivitatea parcării după ora 17, gândită în noul regulament TimPark pentru riverani, devine istorie, cel puțin în aceste vremuri. Locuitorii unei zone nu vor mai avea la dispoziție locuri speciale numai pentru ei, a decis Curtea de Apel, acesta fiind punctul din regulament care a fost eliminat în Justiție, în urma unui proces intentat municipalității de un cunoscut avocat timișorean.

Decizia Curții de Apel Timișoara, deși nu total favorabilă primăriei, este privită excelent de viceprimarul Ruben Lațcău, artizanul noului regulament TimPark. Printre ”fericirile” rămase în acest regulament se numără și cea legată de zona verde, unde se păstrează tariful progresiv, special pentru a goni șoferii din zona centrală și a încuraja deplasarea cu mijloacele de transport în comun și deblocarea parcărilor centrale.

După deciziile Tribunalului și Curții de Apel, regulamentul TimPark în ansamblul său rămâne în vigoare, cu toate zonele și toate tarifele. Toate abonamentele deja emise sunt valabile și rămân valabile. Zona verde, care a născut cele mai mari pasiuni, cu al său tarif progresiv care începe de la 4 lei, rămâne și ea valabilă. Între timp, de la votarea regulamentului și până acum, prețul parcărilor private din centru a crescut, parcarea Consiliului Județean începând de la 7 lei ora. Zonele de parcare (roșie, galbenă și albastră) vor fi valabile în continuare. La fel și abonamentele generale, mixte, de zonă și rezidențiale”, spune Lațcău.

Viceprimarul consideră rezultatul procesului ca o victorie. ”Majoritatea elementelor din el sunt ilegale”, spune Lațcău. Parcarea de zonă e marea… pierdere, dar și aceasta e parțială. Oricum, abonamentele ”speciale” de zonă au fost vândute degeaba, nu mai ai loc asigurat lângă casă după ora 17.

”Deciziile instanțelor au dat câștig de cauză TimPark. Vă reamintesc că avocatul local care contestase regulamentul susținea că acesta încalcă peste 10 legi, și că majoritatea elementelor din el sunt ilegale. Primăria a câștigat în primă instanță pe întregul regulament cu o singură excepție, exclusivitatea zonelor rezidențiale, și tot primăria a făcut apel pentru mica diferență. Curtea de Apel a considerat că atâta vreme cât cineva deține un abonament de zonă, să poată parca pe orice loc din acea zonă, doar cu un cost mai ridicat. Ca un exemplu, cu un abonament de zonă roșie poți parca oriunde în zona roșie cu un cost de 42 de lei pe lună, în vreme ce ca rezident, costul unui abonament în subzona roșie este de 9 lei pe lună (110/an). În felul acesta cei cu abonament rezidențial rămân net avantajați de sistem, dar fără zonele exclusive”, spune viceprimarul.

Sistemul va crește cu câteva sute de locuri de parcare noi, făcute în acest an, iar de la anul ne propunem să digitalizăm verificarea parcării cu mașini dotate cu camere inteligente. TimPark lucrează de asemenea la 2 parcări supraetajate, un proiect fiind în faza finală de documentație, iar un al doilea în licitație, încă câteva fiind în pregătire cu demararea achiziției în această iarnă.

Detalii despre tarife sunt disponibile la https://www.timpark.ro/wp-content/uploads/2022/02/ANEXA-4-TARIFE_2022-Timpark.pdf

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

9 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

10 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

10 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

11 ore ago