Sport

Ripensia Timişoara, la prima victorie în actualul campionat: 2-1 cu Metaloglobus

Etapa a 5-a a însemnat, în sfârşit, şi prima victorie a Ripensiei Timişoara din actualul sezon al ligii secunde, timişorenii impunându-se în faţa celor de la Metaloglobus cu scorul de 2-1. A fost o victorie meritată, printr-o dublă a lui Cristian Gavra, gazdele controlând mai mult jocul, în timp ce bucureştenii au reacţionat pe contraatac, cei mai periculoşi oameni al lor fiind fraţii Ovidiu Şi Cludiu Herea.

Ripensia a început curajos meciul disputat pe Stadionul Electrica presând în carerul advers, în timp ce Metaloglobus a răspăuns cu ieşiri pe contraatac, nu foarte periculoase însă. Pe acest fond dominant în prima repriză, „Ripi” preia conducerea în mintul 45, atunci când Cristian Gavra marchează, după ce a driblat şi portarul. Oaspeţii au semnalizat un ofsaid la această fază. În minutele de prelungiri, Claudiu Herea obţine un penalty, irosit de fratele său Ovidiu, portarul gazdelor Dobre reuşind să apere.

După pauză, Ripensia reuşeşte să majoreze scorul, în minutul 60, prin acelaşi Cristian Gavra, care înscrie spectaculos la vinclu, din interiorul careului. Cu câteva minute înainte de finnal, Ovidiu Herea reduce din handicap, în urma unui corner. Cu această victorie, Ripensia a ajunge la 4 puncte, după ce în primele patru etape a reuşit doar un egal.

Ripensia: Șt. Dobre – Andr. Macrițchii, Țieranu, Fridrich, Gladun – Stoi (cpt.), Mogoș – Mihart, Zimța, Piftor – Gavra
Rezerve: Toroc – Zamfirescu, Lalic, Vermeșan, Zetu, Rz. Morariu, Tud. Călin, Sofran, Rob. Stoica
Preparator sportiv: Iulian Muntean / Antrenor principal: Robert Ivan

Metaloglobus: Gavrilaș – Andr. Sava, Cazan, Andr. Răuță, Pătlăgică, Moisie, Rob. Neacșu, Huiban, Cl. Herea, Dav. Ilie, Ov. Herea (cpt.)
Rezerve: Nedelcovici – Potecea, Caramalău, Gab. Șerban, R. Cristea, Al. Gheorghe, Șt. Coman, Dav. Liță, Ad. Sîrbu
Antrenor: Eugen Trică

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Liceenii din mai multe județe vor învăța la UVT despre fake news

Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara lansează…

9 minute ago

iTEC 2026 – Trei zile intense în care tinerii au demonstrat că șin pasul cu tehnologia care avansează galopant

Ediția cu numărul XIX a concursului iTEC – IT Engineering Contest, organizat de Liga Studenților…

9 minute ago

În Timiș ar urma să fie realizată o investiție chineză de peste un miliard de euro. Parcuri fotovoltaice, un sistem de stocare a energiei și un centru de date

Un concern chinez dorește realizarea în Timiș a unui proiect energetic hibrid în cadrul unei…

13 minute ago

Prima ”recoltă” la Lacul Balaurul. Au fost ridicate șapte camioane de gunoi

Lucrările de curățenie realizate de Primăria Timișoara în zona din jurul Lacului Balaurul au deja…

18 minute ago

450 de milioane de euro din bani europeni au intrat în Timişoara în ultimii 5 ani. Contracte de 50 milioane de euro semnate doar în luna martie

În această lună au fost semnate contracte de finanțare din bani europeni în valoare de…

30 de minute ago

Sute de alergători așteptați la “Giarmata în Mișcare”, eveniment caritabil ajuns la cea de-a VI-a ediţie

Pentru al șaselea an consecutiv, iubitorii de alergare de toate vârstele sunt așteptați la ture…

3 ore ago