Social

Tech Talks, evenimentul organizat de UPT și Flight Festival, a reunit la Timișoara entuziaști ai tehnologiei din întreaga lume/Foto

Tech Talks, conferința de tehnologie organizată în zona de vest a României, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara și Flight Festival, a reunite joi, 1 septembrie, la Timișoara Convention Center, profesioniști și entuziaști ai tehnologiei din întreaga lume, reprezentanți ai mediului universitar, ai mediului economic, ai administrației, antreprenori care, alături de speakeri de top din țară și din străinătate, au dezbătut cele mai noi teme și tendințe în domeniu.

„E foarte important să avem evenimente cum sunt Flight Festival și Tech Talks pentru că noi facem tehnologie, dar trebuie să și comunicăm că tehnologia vine în sprijinul oamenilor. Tendințele care se văd pe plan mondial e bine să fie cunoscute, inclusive pentru noi, pentru a ne putea adapta programele de studii la realitățile de astăzi, și chiar la cele de mâine. Sunt deja unele domenii în care excelăm și în care putem noi să ținem prezentări pentru alții. Am speranța că, poate, în urma discuțiilor de azi, se vor pune bazele unor colaborări care să ducă la noi premiere în Timișoara, oraș care este oricum unul al premierelor. Îmi doresc ca acest eveniment să crească și să confirme Timișoara un oraș al tehnologiei, reprezentativ pentru România și pentru estul Europei.”, a spus Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara,

Evenimentul a fost apreciat și de primarul Timișoarei.

„Mă bucur că Tech Talks crește în fiecare an, că Flight Festival crește în fiecare an și că Universitatea Politehnica Timișoara este pe un parcurs extraordinar de deschidere către alte discipline și spiritul Capitalei Culturale a Europei, de a crea aceste punți între știință, tehnologie și artă. E nevoie ca toate instituțiile să aibă această deschidere și să găsim forum-uri în care să putem dezbate idei, dar apoi să le punem și în practică. Am speranța că astfel de lucruri concrete, idei, aplicații, sisteme vor fi dezvoltate în viitor în Timișoara, iar pentru acest lucru avem nevoie de un spațiu din care să ne inspirăm, dar și de universități care înțeleg că rolul lor este de a fi inovator, nu doar strict pe tehnologie, ci un inovator social, uman și cultural.”, a declarat Dominic Fritz, prezent la eveniment.

Structurate pe patru paneluri, prezentările și dezbaterile, moderate de Cătălin Ștefănescu, au adus în discuție teme de la tehnologie, artă, muzee, industria auto, vehicule autonome, viitorul mobilității, până la inovația în domeniul sănătății, noua tehnologie Blockchain, inteligența artificială și soluții smart pentru orașe sustenabile.

În cadrul Panelului 1 – „Noua experiență digitală în orașele inteligente și în artă” – s-a discutat despre noile tendințe care definesc orașele inteligente ale viitorului șI tehnologiile care stau în spatele acestora. Adrian Notz, un curator independent care lucrează în prezent la ETH AI Center din Zurich (unul dintre cele mai mari centre de inteligență artificială din lume), curator al Bienalei Art Encounters 2023 de la Timișoara, mentor pentru strategie și viziune creativă la Centrul European de Artă Contemporană din Cluj (ECCA), care a organizat și curatoriat numeroase expoziții, evenimente, conferințe, acțiuni și intervenții cu artiști și activiști internaționali, în întreaga lume, a făcut o adevărată incursiune în istoria relației dintre artă și tehnologie. Sergiu Ardelean, antreprenor, director de creație, speaker și mentor, și-a prezentat proiectul „Artivive”, o idee născută la o bere, care a devenit o platform care deservește peste 100.000 de artiști din 120 de țări, cu birouri în Europa, SUA și China. Joan Carles Cambrils Camarena, profesor și cercetător la Universitatea

Politehnică din Valencia, care oferă consultanță de peste 25 de ani în domeniul managementului turismului pentru țări precum Argentina, Columbia, Uruguay, Bolivia, Finlanda, Rusia, China și multe altele, a prezentat modul în care se face „Smart tourism in Valencia”. Mihai Brana, director general al Honeywell România și director comercial pentru soluțiile de incendiu Honeywell la nivelul Europei de Sud-Est, a arătat cum putem da o nouă perspectivă orașelor prin digitalizare, eficiență energetică, clădiri HumanCentric, vorbind și despre noua capitală administrativă a Egiptului, pentru care Honeywell a livrat „Single Software for a Smart City Greenfield City built from ground up IOT and AI Platform”.

Panelul 2 – „Inteligența artificială, interfața om-computer și scenarii ale viitorului digital” – a propus un exercițiu de imaginație în care să descoperim cum va define existența noastră Inteligența Artificială, iar într-o logică a scenariilor să înțelegem multitudinea de implicații ale tehnologiilor digitale în viața noastră, inclusive posibilele dileme etice care pot să apară. Christian Raineri, care conduce proiectarea și ingineria pentru „Flex” dintr-un centru de excelență de clasă mondială din Milano, Italia, specializat în proiectarea de produse medicale extrem de complexe și fiabile, a avut o prezentare cu tema „How Flex is making medical devices smarter”. În același panel, Marcel Mihai Sămânță, care de 6 ani lucreză la Accenture ca MES/MOM

Manager în „Engineering and Manufacturing” în cadrul „Industry X”, cu accent pe proiecte complexe de transformare digitală care integrează procesele de business în jurul producției de produse, susținând inovația în industriile auto, aerospațială, bunuri de larg consum, mobilă și echipamente industriale, a prezentat tema „Întreprinderi digitale durabile”. Ionuț Stanimir, director de marketing și comunicare la Banca Comerciala Romana (BCR), co-fondator al BCR InnovX și inițiator al Romania Tech Nation a vorbit despre importanța educației și antreprenoriat.

Panelul 3 – „Educația în noua paradigmă digitală” – a pus în discuție modul în care contextul social, cel tehnologic, dar mai ales cel pandemic au avut un efect disruptive asupra educației, iar în statele pregătite, tehnologia a creat multe contexte noi, adaptate și propice unei educații moderne în care nevoile specifice și individuale au stat în centrul procesului de transformare. Sevda Memet, care a urmat un program de masterat dual în administrarea afacerilor (considerat numărul 1 în lume) și politici publice la Universitatea Stanford, cu distincția „Knight-Hennessy Scholar” (un membru al unuia dintre cele mai prestigioase programe de burse academice la nivel global, acceptat printre cei 50 de studenți din promoția inaugurală din 2018), a prezentat tema „Inovația în sănătate”, iar Eugen Ciurtin, care a inițiat și organizat primul Congres Internațional de Istorie a Religiilor în Europa de Est (București, 2006), fiind ales de două ori membru al Consiliului de Administrație al Asociației Europene pentru Studiul Religiilor (2008-2013), profesor/lector invitat la mai multe universități de prestigiu din întreaga lume, a vorbit despre „Viitoruri vertiginoase: religiile și tehnologia”.

Panelul 4 – „Future of Mobility” – a adus în discuție modul în care urbanizarea excesivă, industrializarea și concentrarea resurselor în marile orașe, precum și schimbările comportamentale și de consum au adus societatea într-un punct de cotitură în care devine firesc să ne punem întrebări și să găsim soluții. În cadrul acestuia, Bogdan Andrei Balazs, responsabil pentru definirea strategiei generale în cadrul „Atos Big Data & Cybersecurity Products” prin urmărirea potențialului de inovare și a tendințelor tehnologice în domeniile de interes, a prezentat tema

„Securitatea cibernetica a sistemelor de Transport Inteligente Cooperative”, Tudor Nicosevici, care coordonează echipa „Autonomous Mobility Advanced Engineering Romania” a „Continental Automotive”, implicat și în coordonarea tehnică a activităților de inteligență artificială și de modelare a mediului în cadrul grupului „Advanced Engineering”, a prezentat tema „The road towards Intelligent Mobility”, iar Ovidiu Toma, lider în domeniul tehnologiilor aplicate, compania sa, CryptoDATA, dezvoltând produse și servicii de înaltă performanță cu atribute unice de securitate cibernetică, a prezentat tema „CryptoDATA. We make tomorrow s technology accesible for everyone today”, tot el fiind și protagonistul unui moment special din cadrul Tech Talks, prezentarea automobilul MOMENTUM, primul concept de supercar electric dezvoltat integral în România de CryptoDATA Tech.

Fiecare panel a fost urmat de sesiuni de întrebări și răspunsuri, prin intermediul cărora participanții au intrat în dialog direct cu speakerii evenimentului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare…

9 ore ago

Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României

Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând:…

10 ore ago

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa,…

12 ore ago

TIMPARK anunță eliberarea abonamentelor de parcare pentru anul 2025

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK anunță…

13 ore ago

Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”

Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un…

14 ore ago

Vine iarna! Vremea se înrăutăţeşte şi în Banat, unde va bate vântul cu putere

Meteorologii au actualizat avertizările şi anunţă că vremea să înrăutăţeşte începând de joi noapte, fiind…

14 ore ago