În urmă cu vreo doi ani povesteam despre mizeria de nedescris de pe marginea drumului județean Utvin, Sânmihaiul Roman, Sânmihaiul German, Bobda, Cenei. Temerea mea atunci era că la un moment dat când cineva se apucă să facă curat acolo va găsi un cadavru. Poate nu așa proaspăt, ci doar oasele. Era locul perfect de ascuns ceva. Nimeni nu caută în boscheții de pe marginea drumului, doar iarna lasă vegetația mai rară și vedem și noi, cetățenii cu drum pe-acolo, ce se mai află prin tufele de pe marginea DJ-591.
Cadavrul nu a apărut încă. N-a fost, a putrezit deja, l-au mâncat vulpile sau câinii vagabonzi? Sau n-a fost deloc. Suntem noi răi de gură, dar poate că nu chiar un popor de criminali. Iar dacă mai păcătuiește careva atât de grav, de frica lui Dumnezeu nu lasă mortul neîngropat. O groapă mică tot făcea, măcar la rădăcina care dă spicul de grâu, să aibă proteina mai mare. Dar dacă l-a băgat într-un frigider, că a apărut unul aruncat pe marginea drumului și vulpile nu știu să-l deschidă?
A mai apărut și-un bax de polistiren, saci cu resturi de prin casă sunt peste tot. Proprietarii de terenuri agricole au mai defrișat din vegetația care dădea să înghită drumul. Apoi de la primării am aflat că administrația județeană a scos la lucru un utilaj de tăiat tufe, dar care a operat pe o lățime anume, scrisă la STAS sau la lege, n-ar fi tăiat tufa toată, dacă aceasta se lățea cu 10 centimetri cumva. Tunderea a scos la lumină mizeria în „splendoarea” ei.
Când vezi așa ceva nu-ți imaginezi că trăiești undeva prin Suedia. Avem oameni de tot rahatul în țara asta. Te uiți la ei cum urinează pe tine și n-ai ce să le faci. Scuza principală e că sunt săraci, că n-au bani din cât nu muncesc să acopere și mâncatul, și băutul, și-un caiet la copil pentru școală, eventual, și abonament la salubritate. Și atunci, dacă e sărac, să-l înțelegem. Doar nu era să dea banii la o companie putred de bogată să i se ridice gunoiul, iar copilul să nu aibă caietul de care vorbeam sau el răchia de dinainte și de după masă.
În situația asta, săracul aruncă gunoiul pe marginea drumului. Autoritatea nu are camere de luat vederi să prindă omul, iar dacă l-ar prinde ce i-ar face? Pe vremea lui Ceaușescu, șeful de post avea tactica lui să facă ordine. Cu pulanul și fără prea multă democrație se rezolvă problema, ar spune mulți astăzi. Acum ce faci? Urmăream un documentar la un post din rețeaua BBC. Și în Anglia sunt neamuri proaste. Unul dintre astea a aruncat un sac pe marginea drumului, precum concetățenii noștri din Sânmihaiul German sau Bobda. Ce a urmat?
Un inspector de la garda de mediu a fost anunțat că un sac de gunoi e aruncat proaspăt pe marginea drumului. Imediat a început o anchetă pentru depistarea nesimțitului, chiar și fără mari șanse de reușită, dar cel mai important, a fost chemat un serviciu de salubrizare. Nu știu ce fel de serviciu era și ce contract avea cu autoritatea locală, dar acel gunoi a fost luat a doua zi de acolo. A doua zi, nu peste două zeci de ani. De cineva plătit de autoritate, din banii contribuabilului, nu de vreun Mândruță plecat în acțiune cu voluntarii lui.
La noi nu a urmat nimic. Nu s-a mai găsit cadavrul ăla. La un moment dat speram să-l găsească Consiliul Județean Timiș, proprietarul drumului, când s-a apucat de o campanie de curățenie toamna trecută. Campania nu a ajuns între aceste localități, gunoiul tot acolo e, primăriile nu au bani pentru un serviciu de salubrizare „de urgență”, cum este în Anglia, consiliul județean face campanii mai mult să fie auzit în presă.
Mai grav decât că avem printre noi bipezi care să ne amărască viața și să ne umple de gunoi este că peisajul ăsta nu deranjează prea tare primăriile din zonă. Și dacă scoți satul la o acțiune de tip clacă, să rogi firmele locale să te ajute cu utilaje și remorci, să mobilizezi lumea la muncă, la urma urmelor, e locul unde trăiesc, poate pe viitor se gândesc de două ori înainte să mai arunce, tot ar fi ceva. Dar nu se întâmplă nici măcar așa ceva. Următoarea campanie a proprietarului drumului, consiliul județean, nu se știe când va fi. Poate la anul. Poate peste doi ani, de alegeri. Dar nu e nicio grabă, gunoiul tot acolo e, nu-l ia nimeni.
”Cantitati colosale de gunoi se găseau peste tot în țară, până în cele mai izolate locuri, în fiecare baltă, pe fiecare deal, în toate pădurile, protejate sau nu. Aș fi putut pune atât de multe poze care arată eroziunea solului ca o consecință a defrișărilor, pescuitul ilegal în zone marine protejate, zone agricole uriașe fără un singur gard viu sau copac la vedere, lista pare infinită… ce dracu se întâmplă în România?… această călătorie a fost una care m-a deprimat teribil”, a povestit pentru spotmedia.ro Grégoire Dubois, managerul Centrului pentru Biodiversitate al Comisiei Europene, firește, după o vizită în România.
P.S. ”Curățenia este una dintre nemulțumirile majore ale cetățenilor cu care am discutat, iar argumentele lor, din păcate, sunt valabile pentru întregul oraș. Parcurile sunt neîngrijite și nu respectă norme elementare de igienă…”, Alin Nica, președintele C.J. Timiș, după o întâlnire recentă cu cetățenii din zona Soarelui, Timișoara.
Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare…
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând:…
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa,…
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK anunță…
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un…
Meteorologii au actualizat avertizările şi anunţă că vremea să înrăutăţeşte începând de joi noapte, fiind…