Administratie

De ce nu mai pot plăti timişorenii taxele la Poştă? O licitaţie blocată de ANI pe motiv de conflict de interese cu iz politic

De cîteva zile, timişorenii nu mai pot plăti taxele şi impozitele la Poşta Română, la ghişeuri explicându-li-se că vina este a Primăriei Timişoara. De fapt, situaţia este una alambicată, iar “nodul gordian” al acestei probleme este directorul Poştei, Adrian Lulciuc, care este şi consilier local PNL. Dar nici măcar el nu este vinovat pentru situaţie, doar eventual pentru ce vorbesc angajaţii de la ghişee.

Contractul prin care la Poşta Română se puteau achita taxe şi impozite expiră în această toamnă. În luna august, Consiliul Local dă o hotărâre prin care se dădea “undă verde” pentru licitaţia privind „serviciul de plată a impozitelor şi taxelor locale prin terţi”. Licitaţia, organizată de Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara (DFMT), a demarat la finalul lunii august. Se prezintă o singură ofertă, de la Poşta Română, astfel că lucrurile păreau foarte simple. De menţionat că este vorba de un contract cadru, care se întinde pe o perioadă de 48 de luni, pentru suma maximă de 4,9 milioane de lei.

Lucrurile au început însă să se complice pe 14 octombrie, exact când trebuia finalizată licitaţia, dată când Agenţia Naţională de Integritate (ANI) avertizează DFMT asupra unui posibil conflict de interese. Câteva zile mai târziu, Agenția Națională a Achizițiilor Publice (ANAP) face acelaşi lucru. Direcţia Fiscală opreşte totul, în caz contrar putând intra sub incidenţa penală.

Şi acum surpriza! Care e motivul avertizărtii venite de la cele două instituţii? Nimeni altul decât directorul Regionalei de Poştă Timişoara, Adrian Lulciuc, care este şi consilier local din partea PNL. Acesta, este drept, n-a votat însă HCL privind licitaţia, dar se pare că n-a contat acest lucru. Acum se fac tot felul de clarificări, se trimit puncte de vedere etc. pentru deblocarea situaţiei. Până atunci, timişorenii cae vor să achite taxele la Poştă sunt înştiinţaţi că nu se poate din cauza Primăriei, într-o situaţie destul de absurdă în care poate nimeni nu e vinovat. Eventual politicul, care permite astfel de situaţii, în care aceeaşi persoană este numită politic în două demnităţi. Iar uneori cele două demnităţi intră în conflict, ceea ce s-a întâmplat în această speţă.

 

 

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

38 de minute ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

3 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

4 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

5 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

5 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

5 ore ago