cale ferata
Luni, 10 octombrie 2022, în jurul orei 11:00, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Lugoj au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că pe calea ferată 212 din Lugoj, se află cadavrul unui bărbat.
Polițiștii, care s-au deplasat la faţa locului, la 2 km de gara din Lugoj, efectuează verificări în vederea identificării bărbatului căt și pentru a stabili circumstanțele producerii incidentului.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…
Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…
Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…
În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…
Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…