Sport

Evoluţie convingătoare şi rezultat pe măsură

Ripensia Timişoara a trecut la scor de una din „Cenuşăresele” ligii secunde, Unirea Constanţa, satelitul neoficial al FCSB. A fost 4-0 pentru bănăţeni, dar scorul putea fi chiar mai mare. Este însă doar a treia victorie a băieţilor în galben şi roşu, care momentan urcă deasupra locurilor de retrogradare.

Partida de pe Electrica a fost dominată de la început şi până la sfârşit de Ripensia, care a avut în Gavra un adevărat playmaker. Atacantul echipei timişorene nu şi-a trecut numele pe lista marcatorilor, dar a contribuit cu pase, la primele trei goluri şi cu un şut respins din care s-a marcat, la ultima reuşită.

Zimţa a fost omul primei părţi, el marcând din 23 de metri în minutul 6 şi din careu două minute mai târziu. Şofran a punctat elegant în partea secundă, după ce l-a lobat scurt pe portarul advers, care are pe conţtiinţa multe dintre golurile primite, iar Mihart, recent introdus în teren a stabilit scorul final, 4-0 (2-0).

O evoluţie convingătoare cum ne-am dori să vedem mai des la echipele din Banat.

Ripensia: Toroc – Zamfirescu, Lalic, Fridrich, Gladun – Călin, Vidrăsan – Sofran, Zimța, Mogoș – Gavra (cpt.). Au mai intrat: Morariu, Stoica, Mihart, Ciurel, Zeţu.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Frica la români: nu de criză, ci de stat

În România, anxietatea colectivă nu vine doar din pericolele globale, ci din neîncrederea că statul…

O oră ago

Fotbal şi rock. Jucătorii lui Poli ajung în mijlocul oraşului la un concert Crago

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, organizează duminică, 8 martie, în Bastionul…

2 ore ago

Primăvară în Delta Dunării, cu As Tour Timişoara

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

2 ore ago

Sorin Şipoş despre scandalul fiicei lui Ponta: “Întreg sistemul Pile Cumetrii Relații se simte atacat de Oana Țoiu”

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, a sărit în apărarea colegei sale de partid Oana Ţoiu,…

15 ore ago

Semimaratonul Sport Guru Timişoara 21K schimbă duminică circulația mai multor mijloace de transport în comun

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, duminică, 8 martie 2026, între orele 07:00 și…

16 ore ago

Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top

Aproape jumătate dintre timișorenii consultați în cadrul barometrului despre calitatea vieții, realizat de Universitatea de…

16 ore ago