La două zile după ce a dispus controale la partidele de vânătoare, prefectul Mihai Ritivoi a fost personal, sâmbătă dimineaţa, la un astfel de eveniment. Şi a constatat că lucrurile merg bine în privinţa combaterii pestei porcine.
Prefectul Mihai Ritivoiu a emis, în urmă cu două zile, un ordin privind organizarea unor controale la partidele de vânătoare, scopul fiind stoparea propagării pestei porcine. Sâmbătă dimineaţa, Ritivoiu a mers personal la o partidă de vânătoare, constatând că lucrurile sunt OK.
“Am fost de dimineață într-o inspecție cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare la o partidă de vânătoare din Timiş. M-am bucurat să constat în teren ceea ce de altfel ştiam: că vânătorii sunt oameni serioşi, pe care te poți baza: toate măsurile impuse pentru combaterea pestei porcine erau respectate. Au dezinfectat până şi maşina Prefecturii! Ne vom concentra acum pe vânzătorii de animale. Aseară a fost identificat un al doilea focar într-o locuință individuală, pe care, după o noapte de prelevări de probe, şedințe şi acțiuni în teren, am reuşit să îl stingem!”, a transmis Ritivoiu.
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…
Mai e puțin timp până la momentul în care drumul județean care leagă Sânmihaiu Român…
Ziua de sâmbătă, 21 martie, aduce, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, dedicat…
În urmă cu câteva zile, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat…
Miercuri, PSD n-a mai reuşit să treacă prin Comisia de Buget amendamentele care ar fi…
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de…