Administratie

Schimb de terenuri la Aeroportul Timişoara. Undă verde pentru construirea noului terminal

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, la Timişoara, că, cel mai probabil, săptămâna viitoare va fi eliberată autorizaţia de construcţie pentru ridicarea unui nou terminal la Aeroportul Timişoara. Pentru ca acest lucru să fie posibil, s-a făcut un schimb de terenuri între Ministerul Apărării şi Ministerul Transporturilor.

Situaţia alambicată de la Aeroportul Timişoara, unde aveau suprafeţe de teren atât Ministerul Transporturilor, cât şi Ministerul Apărării a fost rezolvată printr-o Hotărâre de Guvern, a declarat Sorin Grindeanu.

„Săptămâna trecută a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care am făcut schimbul între Ministerul Transporturilor și Ministerul Apărării. Nu nştiu dacă ştiţi, pe terenurile de la Aeroportul Timișoara, în mijlocul terenului aflat în proprietatea aeroportului, era o parcelă care aparținea de MApN. Adiacent, acolo, e și o zonă care ține de armată și, la fel, în mijlocul acelor terenuri era o parcelă care ținea de Ministerul Transporturilor. S-a făcut acest schimb săptămâna trecută, astfel încât să fie o proprietate unitară pentru fiecare”, a spus Grindeanu.

Ca atare, acum sunt îndeplinite toater condiţiile pentru demararea lucrărilor la un nou terminal.

„Săptămâna viitoare, în principiu, va ieși autorizația de construcție de la minister, astfel că nu mai sunt alte piedici, au cale liberă pentru construirea noului terminal. Perioada de proiectare s-a terminat, autorizația de construcție va veni săptămâna viitoare, deci atunci se va putea începe. E un lucru bun că cei de la aeroport au reușit să facă rapid partea birocratică, astfel că vom reușit săptămâna viitoare să dăm autorizația de construcție. E un lucru bun că se va intra în construcția efectivă a noului terminal de plecări, pentru că finanțarea este pe POIM, iar banii din acest program pot fi cheltuiți până la finalul anului 2023”, a continuat Grindeanu.

El a mai spus că au continuat discuţiile cu oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite, care vor să investească în aeroportul timişorean

„Am avut o întâlnire, primul ministru și mai mulți miniștri, cu o delegație oficială din Emirate, miniștri și companii. Unul dintre punctele discutate a fost, bineînțeles, și Aeroportul Timișoara. Sunt într-o perioadă în care se elaborează planuri de afaceri, studii, se schimbă informații. Aceste întâlniri cu oficialii din Emirate sunt periodice, așa ne-am anagajat în urma vizitei de acum câteva luni”, a mai spus Grindeanu.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

5 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

6 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

7 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

7 ore ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

10 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

10 ore ago