Social

Timișoara are un nou cetățean de onoare. Profesorul Adrian Constantin a primit distincția la Liceul Lenau, unde a absolvit

Adrian Constantin, timișorean la origini, profesor de renume mondial în domeniul matematicii ȋn geofizică, a primit, joi, titlul de cetățean de onoare al Timișoarei. Ceremonia a fost una specială, a avut loc la Liceul Lenau, acolo unde el a absolvit.

Constantin este recunoscut pentru meritele sale ȋn cercetarea fenomenelor climatice și întâmpinarea dezastrelor naturale, precum tsunami sau uraganele. Acestor domenii de cercetare li se adaugă cele de analiză matematică și propagarea undelor hidrodinamice.

Născut în Timișoara și absolvent al Liceului „Nikolaus Lenau”, reputatul matematician Adrian Constantin a urmat cursurile Universității Sophia Antipolis din Nice. Doctoratul l-a obținut la Universitatea din New York, în 1996, iar apoi a urmat studii post-doctorale la universitățile din Basel și Zürich.

Cariera sa include deținerea unor prestigioase funcții academice la Universitatea Newcastle uponTyne, Universitatea din Lund, Trinity College din Dublin (TCD), Universitatea din Viena sau King’s College din Londra.

Cu peste 160 de publicații și 11000 de citări, Adrian Constantin a fost distins cu numeroase titluri și premii, de către instituții de prim rang din lumea științifică.

”Este o mare onoare și o surpriză pentru mine. Nu mă așteptam la o asemenea onoare”, a spus Adrian Constantin,

La finalul ceremoniei de acordare a distincției de Cetățean de onoare al Municipiului Timișoara a urmat un dialog pe care Adrian Constantin l-a purtat cu elevii Liceului „Nikolaus Lenau”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

13 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

14 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

15 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

17 ore ago