Social

Atenție, se închide Autostrada A1, pe o porțiune înainte de Margina

Timp de câteva zile, șoferii care circulă pe A1 vor fi nevoiți să circule pe vechiul drum național câțiva kilometri în plus față de cei zece lipsă din autostradă. Drumarii lucrează la nodul rutier de la Margina, așa că se va coborî la cel de la Dumbrava.

Restricția se aplică de luni, între 14 și 16 noiembrie, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

În perioada menționată, pe timpul zilei, traficul de pe sensul de mers Nădlac – Deva (calea 2) va fi deviat prin Nodul Rutier Dumbrava, km 441+210. Restricția este necesară pentru executarea de lucrări la partea carosabilă în acest nod rutier.

Devierea traficului nu va fi în vigoare pe parcursul nopții, când circulația se va desfășura fără restricții pe sectorul Nod Rutier Dumbrava – Nord Rutier Margina.

Intervenția scurtează drumul pe autostradă cu aproximativ 18 kilometri.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

11 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

11 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

12 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

12 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

15 ore ago