Consiliul Judeţean Timiş

CJ Timiș preia două drumuri comunale pentru a realiza prima parte a unei minicenturi a Lugojului

Consiliul Județean Timiș preia ideea unei minicenturi de ocolire a Timișoarei și o folosește și pentru al doilea municipiu al orașului, Lugojul. Desigur la altă dimensiune, vor fi preluate și reabilitate două drumuri comunale, care fac legătura între Coștei și Boldur.

Luni a fost aprobată în plenul CJ Timiș solicitarea de trecere a două drumuri comunale în patrimoniul județean, cele care fac legătura între Coștei și Boldur. Acestea vor fi reabilitate și vor oferi o nouă conexiune, mai facilă pentru locuitorii din zonă

Intenția noastră, după preluare, este să asfaltăm porțiunile pietruite și să asigurăm reparațiile necesare astfel încât să conectăm în cele mai bune condiții drumul european E70 cu drumul județean 592D. Investiția urmează a fi făcută din bugetul județului Timiș, cu respectarea documentației necesare: studiu de fezabilitate și proiect tehnic. Lugojul și comunele din jurul său au nevoie de această inițiativă atât pentru creșterea siguranței circulației, decongestionarea traficului și reducerea numărului de accidente, cât mai ales pentru sporirea accesibilității și mărirea confortului participanților la trafic prin scurtarea timpului petrecut la volan”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș, după aprobarea proiectului.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

4 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

5 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

9 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

10 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

10 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

10 ore ago