Cultura

Cu ajutorul unor exponate de la Karlsruhe, Muzeul Național al Banatului aduce în prim plan istoria Timișoarei din perioada otomană

Muzeul Național al Banatului aduce la Timișoara o nouă expoziție de excepție după cea despre Troia, realizată cu sprijinul muzeului din Berlin. În ciuda problemelor create de războiul din Ucraina, în sălile de la Bastionul Theresia va ajunge o altă expoziție de excepție, „Prinț și Sultan. Decenii de război și frontiere fluctuante la hotarele sublimei porți 1683-1716”, pusă la punct cu ajutorul muzeului din Karlsruhe.

Ca urmare a protocolului de colaborare semnat de Muzeul Național al Banatului prin managerul instituției Claudiu Ilaș cu Badisches Landesmuseum Karlsruhe prin managerul Eckart Köhne, instituția de cultură va organiza un eveniment în perioada mai – august 2023 care prezintă deceniile stăpânirii otomane din Timișoara.

Expoziția „Prinț și Sultan. Decenii de război și frontiere fluctuante la hotarele sublimei porți 1683-1716” este rezultatul fructuoasei colaborari dintre Muzeul Național al Banatului și Badisches Landesmuseum din orașul Karlsruhe, Germania. Cel mai mare muzeu al landului Baden-Württemberg a oferit muzeului timișorean sprijinul pentru realizarea unei expoziții cu o tematică reprezentativă pentru istoria Timișoarei, însă specială din punct de vedere patrimonial.

După cum știm, în orașul nostru nu a mai rămas în picioare nicio clădire sau monument din perioada otomană. De asemenea foarte puține obiecte și artefacte s-au păstrat, multe dintre acestea fiind descoperite cu ocazia recentelor cercetări arheologice. Din acest motiv o expoziție care să prezinte deceniile stăpânirii otomane din Timișoara devine în sine un proiect ambițios și dificil, în același timp. Însă, în contextul în care orașul nostru beneficiază de acest titlu onorific, oferit prin programul de renume internațional al Uniunii Europene, proiectul poate corespunde așteptărilor.

Pentru realizarea expoziției cei de la Badisches Landesmuseum au pus la dispoziție obiecte păstrate în colecția Türkenbeute, împreună cu logistica necesară. În ce privește colaborarea cu prestigioasă instituție culturală germană este necesar de menționat faptul că, între regiunea noastră, Banat și landul Baden-Würtenberg, conexiunile nu se rezumă doar la înfrățirea dintre orașele Timișoara și Karlsruhe. Aportul de odinioară adus de regiunea germană, la reintegrarea Banatului în cadrul Europei Occidentale, a constat în resurse materiale, dar mai ales umane, fapt subliniat și în această expoziție.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de…

2 ore ago

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

6 ore ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

9 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

10 ore ago

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

10 ore ago

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci…

12 ore ago