Social

Echipa UVT.SmartBits câștigă hackathonul internațional Unihack, cu o mănușă care ajută persoanele cu probleme de auz și vorbire

Liga AC a organizat în Timișoara. hackathonul internațional Unihack, în perioada 24- 27 noiembrie. Evenimentul a atras peste 200 de participanți și a pus un accent deosebit pe rezolvarea problemelor civice. Marele premiu a fost câștigat pentru o manușă prototipată de tip exoschelet, conectată la un smartphone, cu ajutorul căreia persoanele cu deficiențe de auz și vorbire se pot integra mai ușor în societate, facilitând interacțiunea umană prin intermediul unei interfețe comune.

Peste două sute de participanți au luat parte la competiție, echipa Universității de Vest clasându-se în primele cinci echipe care au intrat în runda finală, pentru câștigarea marelui premiu în valoare de 2000 de euro. Fiecare dintre cele cinci echipe și-a prezentat ideea, proiectul și implementarea unde a fost cazul. Echipa UVT.SmartBits a reușit să capteze atenția publicului și a juraților, câștigând în final premiul cel mare. Echipa este formată din patru studenți ai Facultății de Matematică și Informatică a UVT – Theodor Grumeza, Richard Baczur, Daniel Miron și Răzvan Iovescu – și un student, Robert Iridon, de la Facultatea de Mecanică a UPT.

ChatterGlove – proiectul câștigător dezvoltat de echipa UVT.SmartBits, reprezintă o mănușă prototipată de tip exoschelet, conectată la un smartphone, cu ajutorul căreia persoanele cu deficiențe de auz și vorbire se pot integra mai ușor în societate, facilitând interacțiunea umană prin intermediul unei interfețe comune. Practic, persoanele cu deficiențe de auz și vorbire vor putea comunica mai ușor cu cei care nu cunosc limbajul semnelor.

„UVT este o comunitate academică ce prețuiește inovarea, iar seria activităților de echipă pentru competiții de robotică este una dintre cele mai bine conturate, în acest spirit. Îi felicit pe componenții echipei de robotică UVT.SmartBits, care își văd recompensată valoarea și inventivitatea prin câștigarea marelui premiu în hackathonul internațional Unihack”, a transmis rectorul UVT, Marilen Pirtea.

 

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: hackathonuvt

Recent Posts

Poate începe proiectarea pentru trei noi parcuri în Timișoara, care vor fi amenajate în locul unor terenuri virane

Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…

O oră ago

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…

O oră ago

S-a întâmplat ”minunea”: prețul motorinei a trecut de nouă lei pe litru

Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…

O oră ago

Primăria Timișoara numără gropile din oraș pentru a le astupa

Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…

2 ore ago

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

4 ore ago