Administratie

Garda Forestieră Timiș se preocupă de regenerarea pădurilor. Mai multe plantații noi s-au uscat

În luna octombrie, Garda Forestieră Timișoara a verificat activitatea de cultură și refacerea pădurilor la 26 de ocoale silvice din vestul țării. Înlocuirea arboretelor ajunse la vârsta exploatabilității cu arborete tinere, este o preocupare constantă a silvicultorilor.

Controlul anual al regenerărilor se face toamna, înainte de încheierea sezonului de vegetație. În urma acestor verificări se stabilește suprafața pe care este necesar să se realizeze plantații, lucrările de întreținere ale acestora, cât și lucrările de ajutorare a regenerărilor naturale. Se urmărește ca pădurea să se regenereze pe cale naturală, iar doar în acele locuri în care nu este posibil acest lucru să se intervină cu plantații sau completări ale regenerărilor instalate pe cale naturală.

În urma controalelor realizate la cele 26 de ocoale silvice din vestul țării, s-a parcurs în teren suprafața de 397,57 ha cu regenerări naturale și 90,12 ha cu regenerări artificiale, realizate prin plantarea de puieți forestieri. Datorită secetei din vara acestui an s-a produs uscarea unor plantații peste procentul fiziologic normal. O astfel de situație, a fost întâlnită în teren pe suprafața de 26,82 ha, în anul următor fiind necesară completarea plantațiilor afectate pe o suprafață de 20,03 ha.

S-au lăsat măsuri de monitorizare a stării regenerărilor, de planificare și executare în anul 2023 a lucrărilor de ajutorare a regenerărilor naturale și de descopleșiri în plantații.

De asemenea, tot în luna octombrie 2022, am efectuat și acțiuni de control privind respectarea regimului silvic în fondul forestier național. În urma acestor verificări au fost scrise 20 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 53750 lei și a fost confiscat un volum total de 123,28 mc material lemnos cu o valoare de 17963,99 lei.

Au fost efectuate verificări în echipe mixte, unde au participat și reprezentanții inspectoratelor județene de poliție, fiind aplicate un număr de 6 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 60000 lei iar ca măsură complementară s-a confiscat total volumul de 282,72 mc cu o valoare de 59506,80 lei.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bancul cu articolul 5 NATO

Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…

58 de minute ago

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

2 ore ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

17 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

20 de ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

21 de ore ago