România nu-i ţară pentru bătrâni. E doar pentru beizadele, trepăduşi politici, amante…

România nu e o ţară deloc prietenoasă cu cei care au depăşit o anumită vârstă. Dacă în alte ţări pensionarea înseamnă vacanţe prelungite, excursii peste hotare şi o viaţă fără griji, pentru milioane de pensionari români această perioadă înseamnă o continuă luptă pentru supravieţuire. O perioadă de lipsuri imense, de umilire, de degradare morală şi socială. Sigur, există o mică pătură de pensionari care nu se încadrează la cele de mai sus. Printre ei, de exemplu, foştii securişti, că doar la revoluţie românii nu s-au ridicat împotriva unui sistem a cărui latură represivă a fost tocmai Securitatea.

În total sunt peste 200.000 de români care iau pensii speciale şi n-au nicio grijă. Adică pensii pentru care nu au contribuit niciun leuţ, ba mai mult, li se şi virează începând de la 47-48 de ani. Şi, fiind speciale şi de la buget, sunt şi nesimţit de mari. Fiindcă în România totul e cu fundul în sus, iar inechităţile strigătoare la cer sunt la tot pasul. Ce să mai spui că, din punct de vedere politic, pensionarii sunt consideraţi votanţii de bază ai PSD, deşi acest partid a contribuit cel mai mult la aceste inegalităţi, inventând şi cele mai multe pensii speciale, contribuind totodată la scăderea vârstei de pensionare a „specialilor”, în perioada în care Gabriel Oprea era minsistru al Internelor. Dar PSD-iştii ştiu să mintă frumos,. Iar în lipsa banilor, sărmanii pensionari se hrănesc cu speranţe şi minciuni frumos ambalate. Poate şi de aceea tot mai multe televiziuni, înainte era un singură, alocă spaţii generoase acestor promisiuni.

Concret însă ce se face? Aproape nimic. Asistăm zilnic la un fel de poker (ca să nu zic barbut) între PSD şi PNL, în care pe masa de joc sunt pensiile. Unul plusează un procent, altul cinci, altul dă sec, altul spune că nu mai are bani, altul urcă din nou potul. Culmea, acum PNL are avansat cel mai mare procent: 15%. Care nu acoperă nici măcar inflaţia. Asta în condiţiile în care există o lege cu care mai cam toate guvernele s-au şters la dos şi care prevede că pensiile cresc automat cu un procent egal cu rata inflaţiei.

Nu mai discut că inflaţia care a depăşit 15% este mincinoasă în privinţa creşterii preţului la alimente, peste 50%, adică acolo unde se duce grosul banilor unui pensionar nespecial. Nu mai discut de cheltuielile de întreţinere. Iar dacă faci greşeala să te îmbolnăveşti ca pensionar, eşti ca şi condamnat, având în vedere preţurile medicamentelor. Asta e, nu sunt bani, România nu e o ţară pentru bătrâni. Mai ales pentru cei care au muncit peste 40 de ani şi au contribuit lunar la pensie.

Pe cât de neprietenoasă este cu pensionarii, pe atât de atractivă este România cu sinecuriştii politici. Numai săptămâna trecută a fost dezvăluit cazul şefei ICR de al Londra, care nu s-a mulţumit cu apartamentul gratuit aflat în clădirea instituţiei şi în care au stat toţi predecesorii ei, închiriind un apartament cu 6.500 de lire pe lună. Nu, nu din banii ei, ci de la buget. Oricum individa a fost recomandată pentru acest post de faptul că tatăl său e un lider al Masoneriei din România. Caz singular? Nici pe departe. (Nu discut că mai toate instituţiile culturale din diaspora sunt conduse de astfel de pile, care au legături cu cultura câte au Ciolacu şi Ciucă cu fenomenologia lui Hegel.) Toate instituţiile statului colcăie de beizadele, amante, nepoate şi tot felul de trepăduşi politici. Pentru o şedinţă lunară de o oră, continuată cu un chef, un membru de CA la o societate de stat ia lunar contravaloarea a şapte pensii. Cine sunt aceşti sinecurişti? Tot de la partide.

Unde se mai duc banii? În luna iunie an acestui an, cu mare vâlvă Guvernul anunţa că se îngheaţă angajările la stat. Acel stat bugetofag, un mamut care stă pe un mediu privat costeliv, tot din cauza politicilor economice ale statului. Adică din vorbe se strângea cureaua pentru sinecurile de partid. De atunci, încălcând propria regulă, doar Guvernul a angajat peste 2.000 de oameni. Situaţia ironică, la Ministerul Agriculturii s-a dat undă verde la angajarea a 477 de persoane. Exact, e vorba de acel minister unde fostul ministru şi-a dat demisia pentru că DNA l-a prins cu… angajări trucate. Doar în ultimul an, numărul angajaţilor la stat a crescut cu 22.000 de oameni. Caz unic în lumea civilizată, salariul mediu la stat este dublu decât cel la privat.

Şi nu se înfiinţează sinecuri doar în ţară, ci şi în afara ei. Pe lângă ambasade, consulate şi tot felul de reprezentanţe, se vor înfiinţa şi aşa-zise centre comunitare româneşti. Şefii acestora nu vor fi dintre românii din diaspora, care cunosc problemele comunităţilor lor, ci tot din ţară. Adică tot trepăduşi politici, amante, nepoţi, neamuri, bombardieri… E o mare veselie în această zonă politic-bugetară, în condiţiile în care România se îndreaptă spre criză precum Titanicul spre gheţar. Iar orchestra tocmită de Ciolacu şi Ciucă tot cântă. Nu imnul creştin „Nearer My God To Thee” (Mai aproape Dumnezeule de Tine), ce se cânta pe Titanic potrivit legendei, ci turbomanele…