Potrivit site-ului de investigații Snoop, Cristian Anton a declarat venituri de la Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, podul de la Calafat, Aeroportul Traian Vuia din Timișoara și o companie de apă din Călărași. Cristian Anton a fost şef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, fiind considerat om de casă al liderului PSD. În primăvară, ca…
De ce e România raiul sinecuriştilor şi al clientelei politice. Două întâmplări mereu actuale cu PSD-istul Kasai şi PNL-istul Robu
În pofida unor declaraţii belicoase, dezmăţul bugetar în instituţiile statului continuă. Rămân în viaţă sute de instituţii care nu au obiectul muncii, dar şi regimente de sinecurişti cu carnet de partid, amante şi beizadele specializate în frecatul mentei. Nu e un secret, sectorul public este plin de astfel de specimene. De pensiile speciale ale securiştilor…
Simonis nu acordă posturi administrative pe bază de protocol de colaborare: ”Perioada sinecurilor în CJT a dispărut”
Alfred Simonis, cel care va prelua într-o lună conducerea Consiliului Județean Timiș, spune că nu va negocia cu nimeni acordarea de funcții în cadrul instituției, indiferent de partidul de unde provin solicitările sau de eventuala semnare a unui protocol de colaborare politică. Orice protocol politic semnat, nu va include și o alocare pe criterii politice,…
România nu-i ţară pentru bătrâni. E doar pentru beizadele, trepăduşi politici, amante…
România nu e o ţară deloc prietenoasă cu cei care au depăşit o anumită vârstă. Dacă în alte ţări pensionarea înseamnă vacanţe prelungite, excursii peste hotare şi o viaţă fără griji, pentru milioane de pensionari români această perioadă înseamnă o continuă luptă pentru supravieţuire. O perioadă de lipsuri imense, de umilire, de degradare morală şi…
Din nou despre ipocrizie. Câţi ani trebuie să muncească un votant PSD pentru a primi salariul pe o lună a unui sinecurist PSD
Dacă am scris zilele trecute despre imensa ipocrizie a PNL-iştilor la nivel local, nu ai cum să-i treci cu vederea pe cei din PSD, adevăraţii performeri în acest domeniu. PSD este partidul de la guvernare aflat de partea poporului, vrea să ia de la bogaţi şi să dea la săraci. Nu asta tot vedeţi la…
Cum sA TOPești niste bani Publici Social-Democraticeste
Gata, consilierii județeni au rezolvat una dintre ultimele probleme care mai întârziau dezvoltarea județului Timiș și făurirea unui viitor luminos pentru locuitorii acestuia, sub conducerea înțeleaptă a președintelui Sorin Grindeanu.