Administratie

Strategia interculturală a Timișului, elaborată în aceste zile la Palatul Administrativ/FOTO

Timp de trei zile, la Timișoara au loc mai multe laboratoare din cadrul proiectului EU-BELONG – O abordare interculturală a integrării migranților în regiunile Europei. În cadrul discuțiilor are loc elaborarea strategiei interculturale a județului,

Marți, a fost deschisă seria laboratoarelor de învățare din cadrul proiectului EU-BELONG – O abordare interculturală a integrării migranților în regiunile Europei, care se desfășoară la Consiliul Județean Timiș în perioada 21-23 noiembrie 2022.

Strategia va cuprinde atât informații de la beneficiari cât și din partea autorităților și societății civile, astfel încât viziunea conturată să fie una integratoare și incluzivă asupra nevoilor și soluțiilor propuse.

La elaborarea strategiei participă, timp de trei zile, reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniul migrației, ai universităților, organizațiilor non-guvernamentale care derulează programe specifice integrării migranților.

Evenimentul se bucură de contribuția unor experți din partea Organizației Internaționale pentru Migrație, ai Universității de Vest Timișoara, ai Universității de Științele Vieții, ai AIDRom, Salvați copiii și din partea Comisiei Europeane, alături de beneficiari ai serviciilor oferite de ONG-uri, studenți străini și persoane care au trecut prin experiența migrației.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

9 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

10 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

10 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago