Primăria Timişoara

Am aflat ce artiști și ce evenimente deschid, în februarie, proiectul TM2023: expoziții, concerte, instalații de artă, dans aerian

Mai multe expoziții de primă mână, un concert în Piața Unirii, concerte simfonice la Filarmonica Banatul și la Palatul Culturii, sunt evenimentele gândite de organizatori pentru deschiderea oficială a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, care va avea loc în weekend-ul 17 – 19 februarie. Gazdele au făcut publice, luni seara, primele nume legate de deschidere, dar au prezentat și mare parte din evenimentele care sunt incluse în programul Anului Cultural.

Acțiunile pregătite pentru deschidere sunt ample, dar dintre acestea se recomandă ca fiind de real interes expoziția ”Invenții si magie”, care va avea loc la Muzeul Național de Artă Timișoara, cu operele lui Victor Brauner. Vor fi 150 de lucrări de artă dintre care 40 provin din colecția Centrului Pompidou. La Garnizoana din Piața Libertății, Bastionul Theresia, Palatul Ștefania din Piața Traian și la Muzeul de Transport Public are loc expoziția Chronic Desire – Sete Cronică, în timp ce Alina Pintilie expune la Kunsthalle Bega expoziția ”Tu ești un alt eu – o catedrală a corpului”, tot la garnizoană are loc o expoziție Mircea Nicolae. Un alt eveniment în care organizatorii își pun speranțe mari fiind extrem de atractivă este ”Grădina verticală”, o instalație urbană realizată de MAIO Arhitects din Barcelona.

Un punct sigur așteptat de timișoreni este un concert cu de toate pentru toți, unul gândit extrem de ”politically correct”, în Piața Unirii. Vor fi pe scenă Doctorul Sinteză, K-lu, plus o artistă ucraineană Alyona Alyona. Un moment interesant pare să fie un spectacol de dans aerian prestat de More Experience din Spania. O altă ”perlă exotică” a momentului din Piața Unirii va fi prestația unui taraf cu muzică de petrecere de pe la București, Taraf de Caliu, care promit să aducă și numeroși invitați surpriză din afara țării, dar și din țară/

La sala Capitol va fi un concert al cunoscutului artist olandez, Josep Beying, precedat de Andrei Irimia.

Peste 50 de evenimente și expoziții vor pune în lumină vecinătăți și comunități diverse, pornind din centrul fizic și simbolic al orașului către cartiere. Împreună în evenimente de mari dimensiuni în aer liber, dar și prin dialoguri aprofundate pe scene sau în săli de expoziție, timișorenii și oaspeții lor din întreaga lume vor sărbători un oraș curajos, deschis și divers.

Pe site-ul https://opening.timisoara2023.eu/, lansat astăzi veți afla toate informațiile legate de expoziții și concertele din cadrul evenimentul de deschidere.

Iar acesta va fi doar începutul. Programul cultural TM2023 a fost prezentat luni, 12 decembrie 2022, la Cinema Victoria. Astfel, Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Ministerul Culturii și Asociația Timișoara 2023, împreună cu echipa de curatori ai programului, au vorbit despre complexitatea și diversitatea construită prin evenimentele prezente tot anul viitor la Timișoara.

Programul Cultural Timișoara 2023 înseamnă 12 luni de teatru, artă contemporană și film de cea mai bună calitate, incluzând 25 de evenimente, fie ele muzicale, urbane sau de artele spectacolului.

”Ce se va întâmpla concret anul viitor? Vom avea în medie peste 30 de evenimente pe săptămână, după marele nostru eveniment de deschidere. Asta însemnă că în fiecare zi se vor întâmpla în mai multe locuri din oraș lucruri, de la teatru, la muzică, la dans, la spectacol, la poezie. Mă bucur enorm de mult că aceste evenimente vor acoperi tot orașul. Din start, Capitala Culturală a fost gândit ca o capitală care se întâmplă peste tot în comunitate”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Timișoara nu a câștigat acest titlu pe vorbe ci pe anumite proiecte, mai spune primarul

„După ce ani de zile titlul de Capitală Culturală a fost mai degrabă ceva abstract, acum devine concret. Cea mai bună veste este că lucrăm împreună – echipa curatorială, Primăria Timișoara, Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș, Ministerul Culturii, Asociația Timișoara 2023 și peste 200 de operatori culturali care implementează acest program. A doua veste bună e că ne-am ținut de cuvânt: noi nu am câștigat titlul pe vorbe goale, ci pe niște proiecte care acum devin realitate. Și mă bucur că am reușit să facem un program care se adresează tuturor, dar care urmează un fir roșu și ideea că fiecare are în interior o lumină cu care poate lumina orașul. Anul viitor este o șansă istorică pentru oraș, dar și pentru România. Este șansa transformării noastre ca oraș, comunitate și țară. Și aș vrea ca peste ani să ne uităm înapoi la anul 2023 și să spunem că acest titlu nu a transformat doar viața culturală a orașului, ci a transformat întreg orașul”, a mai spus primarul Dominic Fritz în cadrul evenimentului de lansare a programului cultural.

Timișoara trebuie să fie o destinație pentru toți de pe continent, în 2023, susține Demeter Andras, secretar de stat la Ministerul Culturii.

„Timișoara 2023 e o muncă de mulți ani, iar dosarul de candidatură a fost lucrat foarte bine, din moment ce a reușit să se remarce printre atâtea alte dosare. Sunt convins că programul cultural prezentat azi va reuși să stârnească suficient interes încât Timișoara să fie destinație pentru toată Europa începând din 2023”, a completat Demeter Andras, la prezentare.

Până acum sunt stabilite 62 de evenimente și proiecte din cele peste 1.000 de momente culturale distincte care vor compune anul viitor, punctând diversitatea și calitatea ofertei culturale. Programul Cultural Timișoara 2023 include 10 coproducții internaționale complexe, din muzică și artele spectacolului, 15 programe nou create de dezvoltare comunitară și educație culturală, 10 intervenții în spațiul public cu componente de activare culturală, 20 de expoziții de artă contemporană, arhitectură, design, land-art, 12 filme documentare, 20 localități, 10 destinații de export cultural, sute de artiști internaționali din toate domeniile artistice: de la literatură, la dans contemporan și artele sonore.

În perioada următoare vor fi lansate apelurile dedicate Timișoara 2023. Sunt 51,98 milioane de lei de la Ministerul Culturii vor fi distribuiți către Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara – 33,3 milioane de lei, către județul Timiș, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș – 11,3 milioane de lei, programul prioritar multianual „Comunicarea Programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023”, inclusiv monitorizarea și evaluarea comunicării, derulat prin Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii – 6,59 milioane de lei și creșterea capacității administrative a Asociației Timișoara 2021 – 0,78 milioane de lei. Aceste sesiuni de finanțare sunt menite să completeze programul cultural de anul viitor.

02-Tm23-calendar-orientativ
Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Simonis și Fritz s-au pus de acord. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum debanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

57 de minute ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

2 ore ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

3 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

5 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

5 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

6 ore ago