Data de 28 mai a fost ultima în care mai putea fi vizitată expoziției-eveniment „Victor Brauner: Invenții și magie”. Aceasta s-a bucurat de un interes extraordinar din partea publicului din România și de peste hotare, peste 26.000 de persoane vizitând retrospectiva dedicată lui Victor Brauner. Expoziția a fost mediatizată intens în presa națională, dar a…
Expoziţia Victor Brauner se închide în weekend cu un program special
Cea mai importantă retrospectivă a artistului Victor Brauner organizată în Europa de Est se va închide pe 28 mai. Organizatorii anunță un program special al weekend-ului de închidere. Astfel, sâmbătă, 27 mai vor fi organizate tururi ghidate gratuite la orele 14:00 si 16:00, iar duminică, 28 mai, începând cu orele 14:00 și 16:00. Ultimul tur…
Victor Brauner revine acasă, dar la Timișoara. Expoziția Invenții și Magie se deschide vineri, la Muzeul Național de Artă din capitala Banatului/FOTO
Un efort comun a zeci de oameni, pe durata a mai mult de un an de zile, iar Timișoara și a sa Capitală Europeană a Culturii beneficiază de cea mai mare expoziție din această parte a Europei a pictorului român suprarealist, Victor Brauner. Muzeul Național de Artă va găzdui, până la finalul lunii mai, expoziția…
Art Encounters a pregătit o listă de evenimente excepționale în weekendul de deschidere al TM2023
Timișorenii și nu numai sunt așteptați în weekendul deschiderii Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, la o serie de evenimente organizate de Fundația Art Encounters. Organizate între 17 și 19 februarie, acestea includ expoziția „Victor Brauner: Invenții și magie” cea mai importantă retrospectivă a artistului Victor Brauner organizată în Europa de Est,…
Am aflat ce artiști și ce evenimente deschid, în februarie, proiectul TM2023: expoziții, concerte, instalații de artă, dans aerian
Mai multe expoziții de primă mână, un concert în Piața Unirii, concerte simfonice la Filarmonica Banatul și la Palatul Culturii, sunt evenimentele gândite de organizatori pentru deschiderea oficială a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, care va avea loc în weekend-ul 17 – 19 februarie. Gazdele au făcut publice, luni seara, primele nume legate…
Victor Brauner, la Timișoara în cea mai importantă expoziție retrospectivă din estul Europei. Zeci de opere din colecția Pompidou, la Muzeul de Artă
Consiliul Județean Timiș anunță un nou eveniment cultural-expozițional de excepție, inclus în cadrul programului cultural „Timişoara, Capitală Europeană a Culturii”. La începutul anului viitor, va avea loc cea mai importantă expoziție retrospectivă a artistului de origine română Victor Brauner, din Europa de Est. ”Victor Brauner: invenții și magie” va fi organizată la Timișoara, urmând să…
Două expoziții de primă mână, Brâncuși și Brauner, în planul cultural al Consiliului Județean Timiș pe 2023
Consiliul Județean Timiș își va duce mai departe partea sa din obligațiile asumate în calendarul TM 2023, spune Alin Nica, președintele instituției. Mai mult, sumele alocate proiectelor culturale va crește semnificativ, iar surpriza anului în care Timișoara devină Capitală Europeană a Culturii, vor fi două expoziții de primă mână, care vor prezenta creațiile lui Constantin…