Social

Avansări în grad şi premii pentru poliţiştii sportivi şi cei aproape de comunitate

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, pe 5 decembrie 2022, la sediul Inspectoratului de Poliţie Județean Timiș, 76 de polițiști dintre care 34 de ofițeri și 42 de agenți, au fost avansați în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite și rezultate deosebite obținute în desfășurarea activității profesionale.

S-au remarcat și poliţiştii sportivi, care au primit recompense pentru activităţile sportive desfășurate. Au fost înmânate diplome și cupe sportivilor care au participat şi câştigat locuri pe podium la concursurile de fotbal, tenis și TIR susţinute în perioada anterioară Zilei Naționale a României.

Întrucât profesionalismul se îmbină perfect cu umanitatea, în urma unui apel primit în data de 1 decembrie 2022, care anunța că fiica unui fost polițist din București avea nevoie urgentă de sânge întrucât suferă de cancer, la data de 2 decembrie, 50 de polițiști s-au prezentat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara pentru a dona sânge.

Conducerea I.P.J Timiș a apreciat foarte mult această mobilizare remarcabilă, donatorilor fiindu-le înmânate diplome în semn de apreciere.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

4 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

4 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

4 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

8 ore ago