Administratie

Consiliul Județean Timiș preia drumul dintre Moșnița Nouă și Ghiroda pentru a-l dezvolta/Foto

Drumul comunal dintre Moșnița Nouă și Ghiroda urmează să fie preluat de Consiliul Județean Timiș, în vederea dezvoltării. Acesta ar urma să devină parte a centurii de ocolire a Timișoarei, realizate din drumuri județene, care leagă comunele periurbane ale orașului.

Vineri, Alin Nica, șeful CJT, a semnat cu reprezentanții Primăriei din Moșnița acordul de preluare a drumului comunal.

”Pregătim conectarea comunelor Moșnița Nouă și Ghiroda, parte din varianta de ocolire a Timișoarei. Am semnat, la Moșnița, în cadrul unei întâlniri cu primarul, viceprimarul și consilierii locali, proiectul de hotărâre pentru solicitarea drumului comunal Moșnița Veche – Ghiroda. Au existat provocări birocratice mari, dar iată că e posibilă acum trecerea acestui drum în patrimoniul Consiliului Județean. Realizarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic vor reprezenta o prioritate în perioada imediat următoare”, a anunțat Nica.

Tot în comuna timișeană urmează să fie realizat și miniparcul tematic de prezentare a județului, proiect declarat câștigător în cadrul bugetului participativ.

”Pentru Consiliul Județean, comuna Moșnița Nouă este un punct vital al zonei metropolitane. Am finalizat de curând extinderea la patru benzi a DJ592, drumul care leagă Moșnița de Timișoara, tranzitat zilnic de mii de oameni care lucrează, merg la cumpărături sau își duc copiii în Timișoara. Avem acum un drum civilizat, cu sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare, dar și iluminat public pe întreg traseul. În plus, Consiliul Județean finanțează în centrul localității Moșnița Nouă un parc tematic în miniatură, proiect care îmbină progresul tehnologic cu promovarea turismului la nivelul Timișului. Am încredere în dezvoltarea comunei și sprijin în continuare investițiile în această parte a zonei metropolitane”, a mai spus Nica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

6 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

9 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

10 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

11 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

11 ore ago