Social

Beat bine, s-a răsturnat cu maşina în curbă. Două persoane au ajuns la spital

Vineri seara, în jurul orei 21:00, polițiștii orașului Făget au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DC 103, între localitățile Groși și Zorani, din județul Timiș.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 67 de ani, a condus un autoturism pe DC 103, dinspre localitatea Groși înspre localitatea Zorani, din județul Timiș, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului public.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui bărbat, în vârstă de 49 de ani, pasager în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

6 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

8 ore ago