Găleata cu venin și becul care-a stins Capitala

Când actrița greacă Melina Mercouri a propus pentru Atena 1985 primul titlu de Capitală Europeană a Culturii, în calitate de ministru al cabinetului elen, nu cred că cineva și-ar fi imaginat că acest eveniment va fi peste ani un „Live Aid”, căci atunci ar fi apelat la Bob Geldof, să mai facă unul împreună. Sau un Woodstock ori, mai aproape, un Festival al Inimilor și Dansului Bănățean, să se ude laibărul pe Cornel Brici de atâta travaliu. Probabil că viitoarea Europă multiculturală își lua rolul în serios și propunea lumii platforme de dialog prin cultură, ca alternativă la terorismul politic, religios sau social.

Orașelor din zone preocupate mai degrabă cu ieșirea din etapa mediocrității economice, guvernelor acestor țări, li s-a propus o modalitate de a oferi publicului și altceva decât comercialul vremii, categoric, și un pretext pentru desenarea unor proiecte de dezvoltare în infrastructură culturală, turistică și cu nebănuite efecte sociale în interiorul Uniunii Europene. Peste decenii am ajuns la Timișoara Capitală Culturală a Culturii 2021, pornită cu doi ani întârziere, vineri, 17 februarie 2023.

Mă întreabă unul altul cum mi s-a părut Deschiderea, ca și cum statutul de povestitor la ziar mi-ar da două urechi în plus, ochi mai mulți și cine știe câtă înțelepciune. Firește că Timișoara CCE trebuie să ne placă așa cum suntem, elite sau doar decent educați, culți sau mai puțin citiți, duși pe la teatru mai aprig ca la biserică sau invers. Ori chiar deloc. Dar să fim detașați, nu duși la spectacolul cultural ca la un război, încărcați de prejudecăți, cum vedem astăzi pe ici pe colo.

Luate separat, cu mici excepții, proiectele regăsite în primele zile poate nu ne-ar face să mergem plătind bilet pentru a consuma poezie, pictură, muzică, dans, lumină etc. Am fi ipocriți să spunem că am bate jumătate de Europă să vedem și s-auzim un interpret sau altul, un pianist care i-a dat sau nu satisfacție maestrului Holender, dar una peste alta Timisoara Capitală Culturală Europeană mi-a adus atmosfera, efervescența care să scoată orașul din rutină și, uneori, din mediocru. Asta am așteptat de la Deschidere și asta am primit.

Unii au crezut că Timișoara Capitală Culturală Europeană va fi un Festival al Berii combinat cu unul al Murăturilor, dacă se poate, cu Smiley și Inna la spartul distracției. Alții au așteptat Metallica și AC/DC trâmbițate de fostul primar Nicolae Robu în toiul promisiunilor cu iz comercial-electoral. Din „păcate”, trebuie să ne mulțumim cu Victor Brauner, cu paralele între mișcarea revoluționară de pe Bega și Solidarność-ul polonez, cu concerte de nișă în săli de teatru ori filarmonică, cu o expoziție unicat Brâncuși, un film de artă, o piesă de teatru, producții oferite uneori pe bani, căci ne-am cam obișnuit să ni se servească cultură și valoare gratis, ca la ruga din Remetea.

Da, n-am avut curent câteva minute în Palatul Culturii, imediat după discursurile demnitarilor prezenți, M.S. Margareta, custodele Coroanei României, comisar european Adină Vălean, premierul Nicolae Ciucă ori ministrul Lucian Romașcanu, unul și unul, mare corp diplomatic… Înțeleg că acest lucru este un „eveniment” de presă. Nu poți să nu relatezi că s-a întâmplat, dar atât, nimic mai mult. În patima asta văd că au picat nume onorabile din presa locală și centrală, lansând această „bombă” de presă înaintea unei știri sau reportaj de ansamblu. Sau chiar în lipsa totală a acestora.

Rețelele de socializare s-au înfierbântat și ele cu părerea primarului Fritz, care a tratat cu detașare acest moment neplăcut, punând în mod evident batista pe țambalul festivităților. Mă întreb ce trebuia să facă Fritz. Să-și ceară scuze pentru neplăceri, să ignore momentul sau să caute vinovați în locatarii Palatului Culturii pentru starea proastă a instalației electrice, în finanțatorii acestor instituții, să urle la ministrul Culturii sau să dea cu mucii politici în premierul Ciucă, prezenți la eveniment? N-a făcut-o. Incredibil cât de tare ne sufocă dorința de eșec a celuilalt, când încă te mai poate bucura tot binele care-a mai rămas în orașul ăsta!