Cultura

Rotary Cetate a stabilit ultimele detalii legate de ”Concertul de operă cu români celebri care au cucerit lumea”

Seara zilei de 4 martie va aduce pe scena Palatului Culturii din Timișoara un concert de excepție, susținut de trei dintre cei mai buni interpreți români de operă, care activează pe cele mai cunoscute scene internaționale. ”Concertul de operă cu români celebri care au cucerit lumea” este o inițiativă exclusivă a clubului Rotary Cetate și vine ca o mănușă în cadrul anului Capitalei Culturale.

Finanțarea evenimentului este integral prin sponsorizări și nu implică niciun ban din fondurile publice, au precizat organizatorii. Evenimentul este unul la care accesul se va face doar pe bază de invitații gratuite, distribuite către 600 de persoane. Pe scenă se vor afla Luiza Fatyol, Ioan Hotea, George Petean și Ciprian Teodorașcu, respective Filarmonica Banatul.

”Inițiativa a venit odată cu Timișoara Capitală Europeană a Culturii și cu sărbătorirea a 20 de ani de existență a Rotary Cetate, anul trecut în decembrie. Mi-am propus ca acest an rotarian să fie dedicat culturii. În acest concert am adunat împreună voci celebre, superbe, care să cânte pentru comunitatea timișoreană”, a spus Andreea Lutz, președintele în exercițiu al Rotary Cetate Timișoara.

Concertul a fost programat sâmbătă, 4 martie, special pentru a se putea potrivi pe calendarul extrem de plin cu reprezentații pe marile scene ale lumii pentru artiștii invitați. Pentru Gheorghe Petean, capul de afiș al evenimentului, prestația de la Timișoara va fi singura prestație din acest an din România, am aflat de la Amalia Matei, reprezentanta Rotary.

Gazdă efectivă a evenimentului este Teatrul Național Timișoara care a cedat efectiv ”spațiul” de la Palatul Culturii pentru concertul serii de sâmbătă,

”Mă bucur că va avea loc acest concert și că aceste nume mari vor cânta în Timișoara. Va fi un eveniment extraordinar în Timișoara. Teatrul Național Timișoara e gazda evenimentului și e fericit să ofere ce are la dispoziție și să bucure publicul cu aceste voci”, a declarat Ada Hausvater, directorul Teatrului Național Timișoara.

Directorul Filarmonicii Banatul a primit cu multă deschidere invitația de a cânta la acest eveniment.

”Am luat cu bucurie această invitație din partea doameni Lutz. Pe măsură ce am cunoscut acest proiect, mai ales pentru că sunt implicați românii din diaspora. La fel a fost și în proiectele mele cu Romanian Chamber Orchestra, cu Cristian Măcelaru, ne bucurăm să readucem din nou artiștii românii acasă. Ne bucură preența domnului Petean, cu care am fost coleg timp de doi ani de zile în orchestra de la Hamburg. Desigur, o piesă foarte importantă este dirijorul orchestrei, care este maestrul Teodorașcu , care va conduce Filarmonica. Din punct de vedere repertorial, avem un periplu prin compoziții, de Verdi, Donizetti, Rossini, o gală autentică de operă”, a declarat și Ovidiu Andriș, directorul Filarmonicii timișorene.

Accesul nu se va face pe baza unor bilete de intrare ci prin intermediul unor invitații gratuite.

”Intrarea se face pe bază de invitație. Au fost invitați membri Rotary, care la rândul lor au invitat oameni pe care îi consideră relevanți din societate. Mai există două evenimente legate de acest eveniment. Am lansat invitația către o parte dintre elevii de la Liceul Special IRIS, care vor participa la spectacol alături de părinți sau tutori. O altă componentă a Clubului Rotary este cea educațională, iar baritonul George Petean a fost de acord să organizeze gratuit un Masterclass cu elevii de la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara”, a mai declarat Andreea Lutz.

În total, pe scena concertului vor fi 60 de instrumentiști, trei soliști și dirijorul. Toți artiștii și-au dat acordul pentru ca acest concert să fie preluat de televiziune, s-au purtat discuții cu TVR Cultural, e posibil ca, până la urmă să fie transmis de TVR Timișoara.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în…

9 ore ago

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu…

10 ore ago

Ţara noastră are aproape 5 milioane de pensionari. Care este pensia medie

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274…

11 ore ago

România renaşte la gimnastică de Paşte! Două medalii europene pentru Sabrina Voinea

Medalii, finale şi evoluţii bune! Dar şi multă speranţă! Sabrina Maneca Voinea (16 ani) a…

13 ore ago

Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația…

18 ore ago

Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru…

18 ore ago