Primăria Timişoara

Se închide parcarea privată de la Bega și se transformă în parcare publică administrată de TimPark

Departamentul TimPark, aparținând Primăriei Timișoara a preluat oficial proprietatea și administrarea parcării situate în spatele centrului comercial Bega. Acel spațiu, organizat până acum sub forma unei parcări administrate privat, cu taxă, a fost subiect al unui proces, pe care municipalitatea l-a câștigat în justiție.

Astfel, începând de joi dimineață, parcarea din spatele magazinului Bega a revenit în domeniul public al municipiului, după ce Primăria Municipiului Timișoara a câștigat definitiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul pentru acest teren. În primă fază, parcarea va putea fi folosită în sistem TimPark, aflându-se în zona verde, ulterior pe acest teren primăria dorind să ridice o parcare multietajată de câteva sute de locuri.

De astăzi, terenul din spatele magazinului Bega este și de facto în proprietatea orașului. Am apărat interesele timișorenilor până la Înalta Curte de Casație și, în decembrie, am câștigat definitiv procesul. Acum putem demara proiectul pentru a construi aici o parcare multinivel de câteva sute de locuri, pentru a rezolva o parte din problemele pe care le au șoferii care vin în zona centrală a orașului”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În dimineața zilei de joi, barierele fostei parcări private au fost ridicate, iar angajații TimPark au montat semnele care indică faptul că această parcare face parte din zona verde a municipiului.

Primăria Municipiului Timișoara amintește că are o strategie complexă de construcție de parcări multietajate, în zonele în care există o lipsă acută de locuri de parcare, cel mai avansat proiect fiind cel al construcției parcării multinivel de 250 de locuri din zona Spitalului de Copii.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

7 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

7 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

12 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

13 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

14 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

14 ore ago