Sute de mii de ţigarete de contrabandă descoperite într-o semi-remorcă

La data de 14 februarie, polițiștii orașului Deta, ai Secției 8 Poliție Rurală Deta și cei ai Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Direcției Regionale Vamale Timișoara au depistat în localitatea Deta, din județul Timiș, un bărbat bănuit de contrabandă.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 13:00, polițiștii orașului Deta, ai Secției 8 Poliție Rurală Deta și cei ai Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Direcției Regionale Vamale Timișoara au oprit pentru control pe DN 59, în orașul Deta, un ansamblu auto format din cap tractor și o semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani.

În urma efectuării controlului autotrenului, au fost găsite 293.800 de țigarete nemarcate fiscal, întreaga cantitate de țigarete fiind predată, în vederea continuării cercetărilor, reprezentanților Direcției Regionale Vamale Timișoara.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului și luării măsurilor legale care se impun.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

4 minute ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

31 de minute ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

54 de minute ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

O oră ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

3 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

4 ore ago