Social

Vineri, în Piaţa Operei, de la 18.00, miting pentru Ucraina

Timișorenii sunt invitați la un moment de reculegere în Piața Victoriei pentru a comemora un an de la declanșarea războiului brutal împotriva Ucrainei. Evenimentul va avea loc vineri, 24 februarie, de la ora 18:00.

La împlinirea unui an de invadarea Ucrainei, timișorenii sunt invitați în Piața Victoriei pentru a participa la un moment de reculegere, în semn de solidaritate față de poporul ucrainean greu încercat.

”Cred că avem o responsabilitate ca cetățeni europeni și ca o comunitate, care a apărat mereu valorile libertății și ale respectului, să semnalăm public că nu vom accepta acest război ca o nouă normalitate”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Pentru momentul din Piața Victoriei, se vor aprinde 365 de lumânări pentru cele 365 de zile de război. Sunt invitați toți cei care doresc să-și afirme solidaritatea cu poporul ucrainean.

Înainte de momentul din Piața Victoriei, de la ora 17:00, mai multe organizații non-guvernamentale din Timișoara vor organiza, în Parcul Central, un eveniment de comemorare, la care vor participa artista timișoreană Regina Damian și fotografii Mircea Barbu și Virgil Simionescu. Sub titlul “4 anotimpuri de rezistență”, organizatorii au pregătit o instalație artistică și o expoziție de fotografii pentru Ucraina. Organizator principal este LOGS Initiative Group, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Asociația ”Salvați Copiii” Timișoara și Aletheia Timișoara.

Timișoara a reacționat, încă din primele clipe, la drama vecinilor noștri, deschizându-și porțile spre cei care aveau nevoie de un nou ”acasă” și mobilizând resurse pentru cei care nu au putut pleca din calea războiului.

Ucrainenii care au venit aici sunt, prin comunitatea din care fac parte, o prezență activă în viața orașului. În acest interval de un an, Primăria Municipiului Timișoara, organizații non-guvernamentale, firme partenere, instituții publice, voluntari, gazde ale refugiaților au fost în prima linie și au acordat suport comunității de ucraineni, prin platforma Timișoara pentru Ucraina.

Peste 3550 de ucraineni au trecut pragul centrului de suport al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și au beneficiat de sprijin de specialitate, iar peste 100 de copii au fost integrați în școlile și grădinițele din Timișoara. În același timp, pe platforma dedicată Timișoara pentru Ucraina ( https://timisoarapentruucraina.ro/ro ), un număr de 75 de angajatori și-au prezentat ofertele de locuri de muncă pentru ucraineni veniți în oraș.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

6 minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

15 minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago