Sport

Finala se joacă la Timişoara. Lugojul joacă cu un trofeu european pe masă

Echipa de volei feminin CSM Lugoj va juca manşa retur din finala Challenge Cup la Timişoara, sala proprie neîndeplinind criteriile CEV. ”Timişoara, capitala culturală europeană devine şi capitala voleiului românesc pentru câteva zile”, au transmis oficialii CSM Lugoj. Reamintim, Lugojul a ajuns în finala Challenge Cup după 2-3 la Stara Pazova în Serbia, ţară campioană mondială la ultimele două ediţii şi 3-0 acasă.

În ultimul act, lugojencele vor întâlni echipa Reale Mutua Fenera Chieri. Italia este cea mai de succes ţară din Challeng Cup, câştigând 22 de ediţii din cele 40 disputate până acum. Campioana en-titre este o altă grupare din „Cizmă”, Pallavolo Scandicci.

”După două zile de discuţii şi negocieri cu FR Volei şi CEV, am reuşit să stabilim locul de desfăşurare al finalei Challenge Cup. Cu toate eforturile noastre, chiar şi în condiţiile unor îmbunătăţiri aduse sălii noastre, aceasta nu poate îndeplinii criteriile unei finale europene şi a tot ceea ce presupune acest lucru, incluzând şi festivitatea de premiere. Astfel că am fost nevoiţi să găsim variante, iar unele dintre acestea nu au fost deloc ofertante ca distanţă pentru suporterii noştri. După multe discuţii şi cu sprijinul unor oameni fără de care nu se putea obţine acest lucru, am reuşit să stabilim noua noastră casă la Timişoara, în Sala Constantin Jude. Capitala Culturală Europeană devine şi capitala voleiului românesc pentru câteva zile”, a anunţat CSM Lugoj.

Fanii formaţiei CSM Lugoj vor avea la dispoziţie 10 autocare pentru deplasarea la Timişoara în 22 martie, când va avea loc meciul retur din finală. Sunt aşteptaţi în Banat şi circa 150 de suporteri italieni.

Manşa tur este programată în 15 martie, pe terenul formaţiei Reale Mutua Fenera Chieri, returul urmând astfel să se desfăşoare la Timişoara, pe 22 martie.

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

6 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

9 ore ago