Finala se joacă la Timişoara. Lugojul joacă cu un trofeu european pe masă

Echipa de volei feminin CSM Lugoj va juca manşa retur din finala Challenge Cup la Timişoara, sala proprie neîndeplinind criteriile CEV. ”Timişoara, capitala culturală europeană devine şi capitala voleiului românesc pentru câteva zile”, au transmis oficialii CSM Lugoj. Reamintim, Lugojul a ajuns în finala Challenge Cup după 2-3 la Stara Pazova în Serbia, ţară campioană mondială la ultimele două ediţii şi 3-0 acasă.

În ultimul act, lugojencele vor întâlni echipa Reale Mutua Fenera Chieri. Italia este cea mai de succes ţară din Challeng Cup, câştigând 22 de ediţii din cele 40 disputate până acum. Campioana en-titre este o altă grupare din „Cizmă”, Pallavolo Scandicci.

”După două zile de discuţii şi negocieri cu FR Volei şi CEV, am reuşit să stabilim locul de desfăşurare al finalei Challenge Cup. Cu toate eforturile noastre, chiar şi în condiţiile unor îmbunătăţiri aduse sălii noastre, aceasta nu poate îndeplinii criteriile unei finale europene şi a tot ceea ce presupune acest lucru, incluzând şi festivitatea de premiere. Astfel că am fost nevoiţi să găsim variante, iar unele dintre acestea nu au fost deloc ofertante ca distanţă pentru suporterii noştri. După multe discuţii şi cu sprijinul unor oameni fără de care nu se putea obţine acest lucru, am reuşit să stabilim noua noastră casă la Timişoara, în Sala Constantin Jude. Capitala Culturală Europeană devine şi capitala voleiului românesc pentru câteva zile”, a anunţat CSM Lugoj.

Fanii formaţiei CSM Lugoj vor avea la dispoziţie 10 autocare pentru deplasarea la Timişoara în 22 martie, când va avea loc meciul retur din finală. Sunt aşteptaţi în Banat şi circa 150 de suporteri italieni.

Manşa tur este programată în 15 martie, pe terenul formaţiei Reale Mutua Fenera Chieri, returul urmând astfel să se desfăşoare la Timişoara, pe 22 martie.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (martie 4th, 2023 at 13:31 )

Bravo, Lugoj! Din păcate, schimbarea sălii ar putea fi cu ghinion. Timișoara nu prea înghite Lugojul.

Z a spus: (martie 4th, 2023 at 22:01 )

Wanda,
Timisorean născut și crescut; părinți și bunici din Banat. Ce te face sa spui ca nu înghițim Lugojul?
Le urmăresc rezultatele de câteva meciuri, le urez succes maxim. Ar fi mândrie și pentru mine. Bafta!

Pavel a spus: (martie 5th, 2023 at 08:13 )

Aberezi omule, nu am auzit niciodată ceva rău de Lugoj în Timișoara. Din păcate nu are prea mult de oferit în situația asta nici Timișoara, având în vedere ce sală mică și veche, fără locuri de parcare sau alte dotări îi și aici. Felicitări Lugojului pentru rezultat!

ion a spus: (martie 5th, 2023 at 09:08 )

Cu ghinion sunt astfel de afirmatii gen Timisoara nu inghite Lugojul.

marian a spus: (martie 5th, 2023 at 10:26 )

Felicitari pentru rezultat, oriunde se joca in tara asta este meritul echipei. Aberatiile de mai sus nu isi au locul nici in sport si nici in alte activitati. Frustrarea si incultura naste astfel de idei.

Wanda89 a spus: (martie 5th, 2023 at 13:34 )

OK, mă bucur să văd, brusc, atât de multă deferență față de Lugoj. Nu vorbeam despre sport, vorbeam în general. Existau veleități culturale, politice etc. Lugojul, „un sat cu blocuri”… În fine, eu sunt prea bătrână, voi foarte tineri; mă bucură schimbarea percepției și îmi cer scuze pentru ipoteza care nu mai stă în picioare, din fericire.

@Wanda89 a spus: (martie 6th, 2023 at 06:00 )

updatează-te, fato! Tu știi câte semafoare sunt în Lugoj? (lângă blocuri)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.