Invatamant

Studenții politehniști din Timișoara, dar veniți din alte zone ale țării, își imaginează dezvoltarea unui oraș modern/FOTO

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), în colaborare cu College of Green Development (HGUt) din Norvegia au inițiat proiectul „Re-imaginirea și co-crearea orașului de la fereastra mea”. Tinerii (studenţi UPT și liceeni) care învaţă în Timișoara, dar provin din diverse zone ale ţării, vor fi invitaţi să gândească  perspective de dezvoltare a unui oraș durabil, modern,  verde, al viitorului, și să se implice în recrearea lui.

Proiectul își propune să creeze tinerilor un cadru în care să conștientizeze că felul în care va arăta orașul în viitor depinde de implicarea, creativitatea și acţiunile lor.

În 3 martie, echipa de proiect s-a întâlnit prin intermediul platformei zoom pentru discuţii organizatorice. Peste doar două saptămâni, altă echipă de experţi UPT va avea o deplasare în Trondheim, la Norwegian University of Science and Technology (NTNU), dar și la Ås –Norwegian Institute of Bioeconomy Research (NIBIO) în vederea implementarii proiectului „The culture of parks in cities – Culture of parks”, finanţat prin același apel,„Timișoara Capitală Europeană a Culturii” – EEA grants.

Activităţile prin care iniţiativa dorește să își atingă obiectivele debutează în luna mai cu un curs interdisciplinar de 3 zile, susţinut de experţi din România și Norvegia, concentrat pe teme precum fotografie, cultură digitală, urbanism, ecosisteme urbane, orașe verzi și wellbeing. Acest curs va continua cu o parte practică în care tinerii vor fi invitaţi să surprindă de la ferestre din oras Timișoara din prezent, după care, sub atenta îndrumare a specialiștilor, să transforme fotografiile astfel încat să reimagineze orașul, transformându-l într-unul în care cetaţenii vor fi bucuroși să locuiască.

Alte rezultate importante care sunt urmărite în cadrul  acestui proiect sunt: o conferinţa internaţională interdisciplinară, o expozitie cu lucrările participanților la curs (în luna octombrie) și elaborarea unei broșuri cu aceste lucrări.

Prin acest parteneriat româno-norvegian, echipa de proiect își propune – într-un an de promovare a culturii timișorene – să contribuie și la reducerea provocărilor și disparităților regionale, prin promovarea principiilor și valorilor  Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023 și înspre alte localităţi, cele din care provin tinerii ce vor fi selectaţi să participe la activităţile din proiect.

Proiectul „Re-imaging and co-creating the city from my window”, beneficiază de un grant in valoare de 41.807 euro din Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin graturile SEE si Norvegiene.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

52 de minute ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

O oră ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

5 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

6 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

7 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

8 ore ago