Alertă la Timișoara: o persoană s-a înecat în Bega
În cursul dimineții de sâmbătă, 1 aprilie 2023, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în zona bulevardului Vasile Pârvan din Timișoara, în râul Bega se află trupul unui bărbat, posibil decedat.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă.
De asemenea la fața locului s-au deplasat și pompierii, care au scos din apele râului Bega trupul unui bărbat în vârstă de 76 de ani, ulterior medicul de pe echipajul SMURD constatând din nefericire decesul bărbatului.
Din primele verificări, trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii nefericitului incident.
Foto: arhivă
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…
Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…
Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, speră să aibă mai mult succes acolo unde colegii de…
În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…