Primăria Timişoara

Colterm are cărbuni și gaze îndeajuns, dar nu și banii necesari pentru cumpărarea certificatelor verzi

Cu perspective sumbre legate de viitor și cu o nouă amendă pentru certificatele verzi aflată extrem de aproape, cei de la Colterm își văd de treabă. Stocurile de cărbune stau mai mult decât bine, la fel și pentru gaze naturale este semnat contract.

Stocurile de combustibil necesar producerii energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum erau, la finele lunii martie 2023, începutul lunii în curs, îndestulătoare.
La cărbune stocul la data de 1 aprilie a fost de 15.569,13 tone, în condițiile unui consum mediu de cărbune energetic, în luna martie, de aproximativ 863 de tone/zi. Cantitatea totală achiziționată în intervalul iunie 2022 – martie 2023 este de 176.022 tone de cărbune, la care se adaugă stocul de cărbune de la finalul sezonului anterior de încălzire, de 6.084 tone. În total, 182.106 tone cărbune, din care s-au consumat până în prezent 166.537 tone.
La gaz pentru luna în curs, necesarul estimat de gaze naturale este de 42.000 MWh (în scădere față de lunile precedente) și este asigurat prin contractul pentru achiziția de gaze naturale încheiat cu furmizorul de pe piața concurențială SC Lord Energy SRL, plata urmând să se realizeze în patru tranșe săptămânale, din luna mai, furnizorul înțelegând situația Colterm, privind achiziția certificatelor de poluare. În ceea ce privește stocul de gaz înmagazinat, acesta a fost utilizat în totalitate. În total, stocul înmagazinat de gaz a fost, în sezonul de încălzire 2022-2023, de 38.585 MWh, cantitate consumată în intervalul decembrie 2022 – martie 2023, și care a fost achitată în totalitate încă din toamna anului trecut.
Referitor la proiectul cu finanțare europeană intitulat „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”, reiterăm faptul că, la ora actuală, lucrările pe rețelele secundare de termoficare au fost finalizate în proporție de 100 %, mai exact au fost reabilitați 20.497 metri. În ceea ce privește situația pe rețelele primare de termoficare, până în prezent, au fost finalizate lucrări pe o lungime de 7.742 metri, dintr-un total de 9.183 metri, cu alte cuvinte s-a realizat un procent de 84,3 % din lucrări.
Problema arzătoare a momentului este cea a certificatelor verzi. Prin activitatea depusă, Colterm poate achiziționa 45.000 de asemenea certificate, din cele 227.000 necesare. Primăria nu dă semne că ar dori să plătească în avans suma cuvenită pentru pierderile tehnologice, cu care s-ar putea cumpăra restul de certificate.
”În ceea ce privește situația achiziției certificatelor EUA pentru emisii de gaze cu efect de seră, respectiv 227.000 certificate EUA, încasările din ultima perioadă (în special din partea Municipiului Timișoara), coroborat cu negocierile de amânare la plată a unor facturi, către anumiți furnizori, permit la momentul actual achiziționarea celor necesare pentru conformarea CT Centru (aproximativ 45.000 bucăți). Pentru CET Sud, lucrăm în continuare pe mai multe scenarii de lucru, intenția Societății fiind evident de a conforma în integralitate ambele centrale”, au anunțat cei de la Colterm.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: colterm

Recent Posts

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

2 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

3 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

3 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

4 ore ago

Valorificarea la maxim a potențialului canalului Bega. Prefectura elaborează o strategie pentru aceasta

Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, speră să aibă mai mult succes acolo unde colegii de…

4 ore ago

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…

5 ore ago